Imediat, elevii au arătat imaginile conducerii școlii, care a chemat urgent autoritățile. Oamenii legii au adus și un câine special antrenat pentru a descoperi droguri, iar animalul a găsit cocaina ascunsă într-un sertar din biroul profesoarei.
Femeia a fost reținută de Poliție, în data de 22 noiembrie, pentru posesie și consum de droguri, dar ulterior a fost eliberată ulterior, contra unei cauțiuni de 1.000 de dolari.
Nu se știe de cât timp lucra femeia în instituția de învățământ și de când consuma droguri la școală, dar o anchetă este în plină desfășurare, în acest caz, relatează CBS.
Totuși, ea le-a spus polițiștilor că se droghează încă de când era ea la liceu, iar în acea dimineață cumpărase cocaina de la un dealer, cu 160 de dolari.
- VIDEO | Ce a pățit o profesoară după ce s-a aflat că a făcut sex cu un elev în vârstă de 13 ani
- VIDEO | Momentul șocant în care o profesoară cântă Imnul Național și tunde un elev
- Ce a făcut o profesoară după ce a primit pe telefon o imagine nud cu o fată
- O profesoară le-a spus unor elevi de clasa I că Moș Crăciun nu există. Nu se aștepta la o asemenea consecință
- FOTO | O profesoară riscă 20 de ani de închisoare după ce a avut o relație cu un elev minor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b6b699801802d1305551068cc98dfeea.jpg)
FOTO & VIDEO – CBS (via Lake County Sheriff)
Citește și… EXCLUSIV/ Revelion cu patronul Keșeru! Fotbalistul face echipă cu mama lui
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_bf9adc1337ea2a43bc4f121e5231a1b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_eeb5e46ad1f4d58cddcd9b14d090c694.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_797cc3b248b8daa10de84453861eab8f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9071dd69a5f0d30c1ddd5d32762c4ea3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b5102c2c7829dfb33f92e2a94d6af204.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_59e6f7e6cb5b7e24abb5d1d4ae050f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f8df07e2385bd998b10f9cef16d7023e.jpg)