Aurelia T. este una dintre veteranele prostituatelor care activează pe centura Buzăului. La 49 de ani, nu are niciun gând de pensionare, spre disperarea primarului comunei Mărăcineni, în care prostituata figurează ca având domiciliul. Autoritățile locale primesc în continuare procesele verbale cu amenzile încasate de Aurelia ”pentru racolarea de persoane în vederea întreținerii de raporturi sexuale”, notează stiridebuzau.ro.
Prostituata a acumulat în ultimii ani o restanță de 152.924 lei la bugetul local al comunei, autoritățile fiind trase la răspundere de Consiliul Județean.
”Suma totală de recuperat, pe noi, la primărie, ne încucă foarte mult, mai ales că nu avem cum să o recuperăm. Pe noi la buget ne afectează pentru că ne ia la întrebări Consiliul Județean că de ce nu recuperăm datoriile. I-am făcut somații pe adresa unde are mutație, dar nu avem ce să recuperăm de la ea. Am făcut tot ce se putea, tot ce a depins de noi pentru a recupera din datoriile femeii”, declară Victor Potoceanu, primarul comunei Mărăcineni.
Datoria prostituatei afectează serios bugetul comunei, pentru că de ea se ține cont la alocările de fonduri de la Guvern sau Consiliul Județean. Astfel, din bugetul proiectat localității Mărăcineni ajunge în vistierie o sumă mai mică cu cel puțin 150.000 de lei, bani care teoretic sunt în posesia autorității locale, dar care, în realitate, nu sunt decât niște amenzi scrise de polițiști și jandarmi.
Pentru a scăpa de povara amenzilor contravenționale, primăria Mărăcineni a apelat la instanța judecătorească de la care așteaptă transformarea sancțiunilor pecuniare în ore de muncă în folosul comunității.
Sursa foto: stiridebuzau.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro