Idee acestei afaceri i-a venit după ce la vârsta de patru ani a fost înțepată de două ori de albine într-o singură săptămână. Ca orice copil în situația aceasta, Mikaila s-a speriat și a început să plângă. Însă, în loc să dezvolte o fobie pentru albine și acele lor, aceasta a devenit extrem de curioasă despre aceste insecte și a început să le studieze, atât pe ele, cât și importanța lor în eco-sistemul lumii. Nu după mult timp, străbunica ei, Helen, i-a trimis niste rețete dintr-o carte de bucate din 1940 care o învățau cum să prepare limonada cu miere, evitând zahărul sau îndulcitori, și astfel puștoaica a creat limonada BeeSweet și și-a început o mică afacere.
Mai mult, anul trecut ea a făcut senzație la un reality show de la postul de televiziune ABC News, intitulat Shark Tank, unde a ieșit învingătoare și a primit un premiu de 60.000 de dolari ca să-și investească în mica ei afacere. Drept urmare, Mikaila și-a văzut mai departe de treabă și a reușit să se extindă într-un mod impresionant. Acesata nu-și vinde limonada doar pe piața din Texas, ci a intrat și pe cea din Oklahoma, Arkansas, Louisiana și New York, după cum anunță pe site-ul companiei ei. Având în vedere succesul ei, nu e de mirare că puștoaica a început să primească și oferte de colaborări. Ea tocmai a încheiat o tranzacție de 11.000.000 de dolari cu un lanț gigant de supermarketuri pentru a-și vinde produsul în locațiile lor, micuța devenind astfel milionară.
Millions of bees are dying off, with alarming consequences for our environment and our food supply.That’s why we took…
Posted by Environment Texas on Monday, 15 February 2016