Ana Bucur este o copilă de 13 ani, extrem de frumoasă şi veselă. Locuieşte în Bucureşti, are o mulţime de prieteni şi adoră să joace baschet, sport pe care îl practică de mai bine de 5 ani. În urmă cu şase luni, Ana a început să se vaite de dureri la genunchiul drept. Iniţial, părinţii au pus totul pe seama antrenamentelor solicitante pe care copila le făcea de două sau chiar şi de trei ori pe săptămână.

Nu au neglijat însă această problemă şi au mers la un control de specialitate. După prima radiografie, făcută la începutul lunii mai, totul părea că este în regulă, însă durerile persistau. Au mai trecut câteva săptămâni, dar durerile tot nu îi dădeau pace fetei.

A mers la medic din nou şi de data aceasta a primit un tratament medicamentos. Nu a avut însă nici un efect. Un pic îngrijorată, mama a decis să ceară investigaţii amănunţite pentru a afla totuşi cauza acelor dureri. După câteva luni, RMN -ul şi biopsia aveau să scoată la iveală un diagnostic cumplit: osteosarcom (tumoare malignă a osului). O veste cumplită şi greu de dus pentru orice părinte, dar şi pentru un copil de 13 ani ale cărui visuri s-au spulberat odată cu aflarea diagnosticului. Şi asta pentru că, pe lângă tot tratamentul – chimioterapie şi radioterapie – şi operaţia grea prin care va trebui să treacă, Ana a aflat că nu va mai putea juca niciodată baschet.

Operaţia costă 79.000 de euro

“Nu m-am aşteptat nici o secundă la acest diagnostic. Ne-am tot gândit şi probabil am sperat că baschetul este principalul vinovat. Dar nu a fost aşa. Din păcate, nu putem schimba această situaţie, aşa că îi vom ţine piept şi vom lupta atât cât va fi nevoie. Altă cale nu există!”, spune mama fetei. Şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, părinţii au fost informaţi că operaţia prin care trebuie să treacă fiica lor nu se poate realiza în România, cel mai probabil din cauza lipsei aparaturii performante. Intervenţia constă în înlocuirea întregului femur (de la şold până la genunchi) cu o proteză.

Aflând toate astea, mama a trimis rapid dosarul copilei în mai multe ţări europene. Până în prezent, singurul răspuns a venit de la o clinică privată din Viena, unde însă doar intervenţia chirurgicală costă 79.000 de euro.

“Ştim că este o sumă foarte mare, dar mai ştim că Ana este singurul nostru copil, visul nostru frumos şi raza de soare care ne încălzeşte sufletele în fiecare zi. Sperăm să putem strânge această sumă cât mai repede, pentru că fără a achita înainte nu avem nici o şansă şi, mai mult decât atât, operaţia trebuie făcută în săptămâna 11 – 17 decembrie, după cele şase cure de chimioterapie pe care deja le-am început la Institutul Fundeni”, adaugă mama Anei.

Femeia spune că şi-ar dori ca fiica ei să rămână optimistă în toată această perioadă dificilă, aşa cum este în prezent, şi le mulţumeşte pentru acest lucru prietenilor şi colegilor fetei, care o vizitează şi care o încurajează zilnic. Cine doreşte să-i întindă o mână de ajutor copilei o poate face donând 2 euro printr-un SMS la 8828 cu textul «Ana». Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News