Racheta Vulcan Centaur a grupului industrial ULA, din care fac parte Boeing şi Lockheed Martin, urmează să efectueze primul său zbor din istorie de la Cap Canaveral, decolând de la sol luni, la 02:18 ora locală (07:18 GMT).

Robotul lunar, denumit Peregrine, a fost dezvoltat de start-up-ul Astrobotic, cu sprijinul NASA, care a însărcinat compania să transporte echipamente ştiinţifice pe Lună – un contract în valoare de 108 milioane de dolari.

Lansarea va inaugura o serie de misiuni susţinute de agenţia spaţială americană, care doreşte să se bazeze în parte pe sectorul privat pentru ambiţiile sale lunare.

Dacă Astrobotic va reuşi să aterizeze pe Lună, aşa cum este prevăzut, la 23 februarie, ar putea deveni prima companie care va reuşi această performanţă.

În ultimii ani, companii israeliene şi japoneze au încercat să aterizeze pe Lună, dar aceste misiuni s-au soldat cu prăbuşiri.

NASA urmează să studieze compoziţia suprafeţei

„Să duci America pe suprafaţa Lunii pentru prima dată de la Apollo este o onoare extraordinară”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Astrobotic, John Thornton. Cu toate acestea, el a spus că este conştient de dificultatea sarcinii şi de riscul de eşec.

Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”
Recomandări
Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”

La aproximativ 50 de minute de la decolare, Peregrine trebuie să se separe de rachetă: Astrobotic va porni apoi dispozitivul şi va încerca să stabilească o comunicare. Dacă totul merge bine, modulul lunar îşi va continua apoi călătoria spre satelitul nostru natural.

Odată ajunsă pe orbita lunară, sonda va aştepta până când condiţiile de iluminare vor fi potrivite înainte de a încerca să aterizeze.

Locul de aterizare vizat este situat pe partea vizibilă a Lunii, în apropierea unor dune misterioase formate de lavă, dar pe care oamenii de ştiinţă se străduiesc să le explice.

Cu ajutorul instrumentelor trimise acolo, NASA urmează să studieze compoziţia suprafeţei, precum şi radiaţiile acesteia.

Prognoza meteo pare mai degrabă favorabilă pentru decolarea de luni, dar mult mai puţin favorabilă pentru următoarele trei zile – posibile date de rezervă în caz de amânare. Dacă va fi necesar, o altă fereastră de lansare se va deschide la 23 ianuarie.

Controverse în jurul misiunii

Misiunea a provocat controverse şi pentru că poartă cenuşa sau ADN-ul a zeci de persoane, inclusiv al creatorului „Star Trek”, Gene Roddenberry. Un parteneriat cu Celestis, o companie specializată în „zboruri spaţiale comemorative”. Trimiterea cenuşei pe Lună a stârnit furia tribului amerindian Navajo, care a condamnat „profanarea unui loc sacru”.

Cum poate România să devină interesantă strategic și financiar pentru Japonia
Recomandări
Cum poate România să devină interesantă strategic și financiar pentru Japonia

În cadrul unei întâlniri, vineri, cu reprezentanţi ai NASA, ai autorităţii americane de reglementare în domeniul aviaţiei şi ai Casei Albe, tribul nu a obţinut, totuşi, o amânare a lansării.

Vulcan Centaur, care se află în dezvoltare de aproximativ 10 ani, reprezintă „viitorul companiei”, a subliniat Mark Peller, vicepreşedinte al grupului ULA.

Racheta (cu o înălţime de aproximativ 60 de metri) ar trebui să îi permită să înlocuiască lansatoarele Atlas V şi Delta IV şi să concureze cu SpaceX cu decolări mai accesibile.

ULA, care plănuieşte şase lansări Vulcan Centaur în acest an, ar dori să recupereze motoarele după fiecare zbor pentru a o face şi mai rentabilă.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (15)
Avatar comentarii

Marica13 08.01.2024, 20:36

Dar nu știu de ce a fost așa de mare pauză

Avatar comentarii

tinca 08.01.2024, 11:15

Sa speram ca va fi o reusita

Avatar comentarii

mica 08.01.2024, 09:56

Sa vedem daca o sa fie o calatorie reusita.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.