O rachetă Falcon 9 a decolat joi seară din California pentru a plasa pe orbită 20 dintre sateliţii Starlink ai SpaceX, care urmau să se alăture constelaţiei sale ce furnizează internet din spaţiu.

Prima treaptă a rachetei a funcţionat normal şi, după ce şi-a îndeplinit funcţia, s-a detaşat conform planului şi s-a întors pe Pământ.

Dar a doua treaptă, care şi-a continuat drumul, a suferit o „scurgere de oxigen lichid”, a transmis compania miliardarului Elon Musk, într-un comunicat.

Deoarece nava spaţială nu a putut efectua una dintre propulsiile planificate, sateliţii au fost eliberaţi pe orbită de două ori mai jos decât era planificat, la o altitudine de 135 km.

Echipele SpaceX au încercat să intre în contact cu sateliţii pentru a le cere să îşi folosească propria propulsie ca să se ridice, însă atracţia gravitaţională a Pământului s-a dovedit prea puternică la această altitudine.

„Sateliţii vor reintra în atmosfera Pământului şi vor dispărea complet”, a declarat compania.

„Ei nu reprezintă o ameninţare pentru alţi sateliţi aflaţi pe orbită sau pentru siguranţa publică”, a precizat SpaceX.

Autoritatea americană de reglementare în domeniul aviaţiei (FAA) a anunţat că va solicita o anchetă pentru a determina cauza incidentului și măsurile ce vor fi impuse.

Ce alcoolemie aveau tinerii ucişi de Vlad Pascu. Avocatul şoferului drogat spune că victimele erau băute, dar Sebi Olariu nu consumase deloc alcool în acea seară
Recomandări
Ce alcoolemie aveau tinerii ucişi de Vlad Pascu. Avocatul şoferului drogat spune că victimele erau băute, dar Sebi Olariu nu consumase deloc alcool în acea seară

„Reluarea zborurilor este condiţionată de determinarea de către FAA a faptului că orice sistem sau procedură legată de accident nu afectează siguranţa publică”, a precizat aceasta. Prin urmare, unele misiuni programate pentru viitorul apropiat ar putea fi amânate.

Racheta Falcon 9 este utilizată de NASA pentru misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi, de asemenea, transportă în mod regulat astronauţi acolo.

Următoarea misiune de reaprovizionare este programată pentru începutul lunii august.

Incidentele care implică această rachetă, considerată foarte fiabilă, sunt rare. SpaceX a raportat 364 de decolări reuşite ale rachetelor sale Falcon.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”
FANATIK.RO

Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Ele sunt cele patru zodii care își schimbă viața după 8 septembrie. Visuri împlinite, șanse importante, dar și împăcări pentru ele
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care își schimbă viața după 8 septembrie. Visuri împlinite, șanse importante, dar și împăcări pentru ele
Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Observatornews.ro
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI