O rachetă Falcon 9 a decolat joi seară din California pentru a plasa pe orbită 20 dintre sateliţii Starlink ai SpaceX, care urmau să se alăture constelaţiei sale ce furnizează internet din spaţiu.

Prima treaptă a rachetei a funcţionat normal şi, după ce şi-a îndeplinit funcţia, s-a detaşat conform planului şi s-a întors pe Pământ.

Dar a doua treaptă, care şi-a continuat drumul, a suferit o „scurgere de oxigen lichid”, a transmis compania miliardarului Elon Musk, într-un comunicat.

Deoarece nava spaţială nu a putut efectua una dintre propulsiile planificate, sateliţii au fost eliberaţi pe orbită de două ori mai jos decât era planificat, la o altitudine de 135 km.

Echipele SpaceX au încercat să intre în contact cu sateliţii pentru a le cere să îşi folosească propria propulsie ca să se ridice, însă atracţia gravitaţională a Pământului s-a dovedit prea puternică la această altitudine.

„Sateliţii vor reintra în atmosfera Pământului şi vor dispărea complet”, a declarat compania.

„Ei nu reprezintă o ameninţare pentru alţi sateliţi aflaţi pe orbită sau pentru siguranţa publică”, a precizat SpaceX.

Autoritatea americană de reglementare în domeniul aviaţiei (FAA) a anunţat că va solicita o anchetă pentru a determina cauza incidentului și măsurile ce vor fi impuse.

„Reluarea zborurilor este condiţionată de determinarea de către FAA a faptului că orice sistem sau procedură legată de accident nu afectează siguranţa publică”, a precizat aceasta. Prin urmare, unele misiuni programate pentru viitorul apropiat ar putea fi amânate.

Racheta Falcon 9 este utilizată de NASA pentru misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi, de asemenea, transportă în mod regulat astronauţi acolo.

Următoarea misiune de reaprovizionare este programată pentru începutul lunii august.

Incidentele care implică această rachetă, considerată foarte fiabilă, sunt rare. SpaceX a raportat 364 de decolări reuşite ale rachetelor sale Falcon.

Urmărește-ne pe Google News