Relansarea unei rachete deja folosită, precum și recuperarea acesteia au fost lăudate de miliardarul Elon Musk, fondatorul SpaceX, care o consideră un pas revoluţionar făcut în direcţia reducerii costurilor de lansare şi a scurtării intervalului de timp dintre lansările spaţiale. ”Aceasta este o zi uriaşă. Mintea mea e copleşită”, le-a spus Elon Musk reporterilor americani, după lansarea rachetei.

Compania SpaceX a avut nevoie de 15 ani pentru a demonstra că o rachetă, care, în mod tipic, este abandonată în ocean după un zbor spaţial, poate fi recuperată şi reutilizată.

Lansatorul Falcon 9, care a zburat pentru prima dată pe orbită în aprilie 2016, a decolat de această dată de la Kennedy Space Center joi, la ora locală 18.27 (22.27 GMT), cu misiunea de a plasa pe orbită un satelit de comunicaţii.

Reușită incredibilă! O rachetă spațială deja folosită a fost lansată din nou de SpaceX

Principalul modul al lansatorului s-a separat apoi de restul rachetei şi a revenit pe Terra, realizând – pentru a doua oară – o coborâre controlată, la punct fix, pe o platformă din Oceanul Atlantic.

SpaceX a reuşit pentru prima dată să readucă pe Terra o rachetă orbitală după lansare în decembrie 2015 şi, de atunci, a repetat această performanţă de nouă ori.

Prin reutilizarea rachetelor sale, SpaceX doreşte să obţină o reducere a costurilor de lansare cu aproximativ 30%, costul lansării unei rachete din gama Falcon 9 fiind de 62 de milioane de dolari.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Prefectul Emil Drăgănescu suspendă interdicția dată de autoritățile locale privind depozitarea de deșeuri periculoase în comună
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Prefectul Emil Drăgănescu suspendă interdicția dată de autoritățile locale privind depozitarea de deșeuri periculoase în comună

Potrivit Reuters, rachetele SpaceX ar putea fi capabile să fie lansate de 10 ori fără să fie modificate şi de 100 de ori după anumite recondiţionări.

SpaceX lucrează în această perioadă şi pentru a dezvolta un vehicul spaţial care va fi capabil să transporte pasageri pe orbită, iar doi viitori turişti spaţiali au semnat deja contractele pentru un zbor în jurul Lunii.

Obiectivul pe termen lung al companiei SpaceX este acela de a înfiinţa o colonie umană pe planeta Marte.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Știrileprotv.ro
Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Locul unic din România unde au fost ascunse adevărate minuni ale naturii. Tunelurile spectaculoase din subteran duceau la uriașe comori de aur
FANATIK.RO
Locul unic din România unde au fost ascunse adevărate minuni ale naturii. Tunelurile spectaculoase din subteran duceau la uriașe comori de aur
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Observatornews.ro
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI