Acesta o trata ca pe un animal sau ca pe un sclav. Omul voia să fugă din Bangladeshul natal și avea nevoie ca fata să rămână însărcinată, ca să poată scăpa mai ușor din Bangladesh. Rubie Marie, care locuiește în Birmingham, și-a spus povestea cutremurătoare celor de la dailymail.co.uk.
„Soțul m-a violat în fiecare zi”, a spus fata. Ea a rămas gravidă, așa cum își dorea soțul, și a scăpat de chin abia când s-a întors acasă pentru a naște.
Fetița ei s-a născut prematur și cu un handicap sever, fiindcă tatăl avea herpes, dar n-a informat pe nimeni și, în primele luni de sarcină, fata a stat cu el în Bangladesh.
Rubie Marie a fost aleasă Miss Galaxy UK în 2016 și a câștigat și concursul mondial Miss Galaxy 2017. Ea și-a spus povestea de viață pentru a le avertiza și pe alte fete, care riscă să aibă probleme similare.
„E ca un într-un coșmar, cel mai horror film. Și nu există scăpare”, a spus fata care plecase cu familia ei într-o excursie de șase săptămâni în Bangladesh, dar s-a transformat într-un coșmar de șase luni.
Fata și-a amintit cum tatăl său a decis că ar fi bine ca ea să se mărite. „Stăteam într-o seară la cină și el (n.r. – tatăl fetei) a spus, dintr-o dată: «N-ar fi bine ca Ruby să se mărite?». Aveam 15 ani, nu înțeleg de ce mi-au făcut asta. A fost oribil. Am fost tratată ca un sclav”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9ec7fcf7deb015081503f095201e7fec.jpg)
Femeia acum în vârstă de 35 de ani și-a amintit cum mama ei l-a prezentat pe viitorul ei bărbat. „Eram amorțită, nu știam ce să spun, nu știam ce gândesc”.
Rubie Marie și-a amintit că „am fost îmbrăcată ca o păpușă la nuntă”, era acoperită în bijuterii de aur.
„El (n.r. – fostul soț) a încercat să fie drăguț cu mine. Dar n-a fost. M-a violat în fiecare noapte. A știut că vreau să mă întorc acasă”, a mai spus Rubie Marie.
Ea a încercat să evite să rămână gravidă, primind anticoncepționale de la o verișoară. Dar familia a descoperit repede ce făcea și i-a luat pastilele. A rămas însărcinată, dar fetița ei a venit pe lume mai devreme și a fost declarată „handicapată” de medici. Pentru că tatăl a avut un herpes de care n-a spus nimănui.
Fetița trăiește, dar are nevoie de ajutor permanent.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_626f48c3c678af312037fbe2c25ab81c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_28c34895ffa4c75e09133ec3eea6f90c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44a5768a62d66c8d47d24284ddd41423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ea1add916daeedb289585f533688cb6d.jpg)