Poliţiştii din Vatra Dornei au în lucru un dosar în care fac cercetări faţă de o femeie din localitate, acuzată de înşelăciune, reclamantul fiind un bărbat din Deva.

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, care lucra în Germania, aflat în căutarea perechii, a început o relaţie virtuală cu o femeie care s-a ascuns în spatele profilului de Facebook „Pagina Bunicii”.

Bărbatul susţine că i-a trimis femeii din Vatra Dornei 40.000 de euro, scrie Monitorul de Suceava, însă a putut deocamdată să dovedească că i-a trimis prin transfer bancar suma de 750 de euro, fără a o vedea vreodată la ochi.

Când a ajuns la Vatra Dornei, pentru o primă întâlnire, bărbatul a constatat că la numărul de telefon primit de la iubita de pe Facebook nu mai răspunde nimeni.

Idila virtuală s-a transformat în scurt timp într-un dosar penal al judiciariştilor de la Poliţia Vatra Dornei.

Într-un alt caz care are legătură cu rețeaua de socializare Facebook, Curtea de Apel Cluj a decis să îl condamne pe un tânăr pentru șantaj. Acesta trebuie să execute trei ani de închisoare.

FOTO: Monitorul de Suceava


Citește și: Mama tânărului împușcat de ”Călăul de pe baltă”, șocată că ucigașul a fost eliberat: ”Fiul meu putrezește, iar el e liber!”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News