Rezoluțua a
fost adoptată în cadrul unei reuniuni de urgență care a avut loc după moartea
afro-americanului George Floyd în Statele Unite, care a condus la proteste
masive împotriva rasismului din întreaga lume.

În versiunea
inițială, rezoluția solicita crearea unei comisii internaționale independente
de anchetă pentru a face lumină asupra ”rasismului sistemic” din Statele Unite.

Totuși,
textul a fost modificat și nu mai vizează în mod specific Statele Unite,
limitându-se să ceară Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Michelle
Bachelet, ”să pregătească un raport privind rasismul sistemic, încălcările
dreptului internațional în domeniul drepturilor omului și relele tratamente
împotriva africanilor și persoanelor de origine africană de către poliție”.

Raportul
comisarului ar trebui să analizeze în special ”evenimentele care au condus la
moartea lui George Floyd și a altor africani și oameni de origine africană, cu
scopul de a ajuta la stabilirea răspunderii și a justiției pentru victime”.

SUA au fost
acuzate că au efectuat presiuni asupa ONU pentru a scoate din rezoluție
referirea explicită la adresa sa, acuză mai multe organizații pentru drepturile
omului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News