Comentează„Chiar trebuie să vorbim despre bani?”, i s-a adresat Mica reporterului Telegraph, care o întreba despre cea mai mare donaţie primită de Universitatea Oxford în istoria sa de 900 de ani.
Programul de burse Mica şi Ahmet Ertegun a fost lansat marţi şi presupune la acest moment oferirea de 15 astfel de oportunităţi de studiu. Ulterior, programul va evolua la 35 de burse anual.
„Avem deja peste 1.000 de aplicanţi. Vă puteţi imagina? Ahmet era turc, eu sunt româncă. Cu cât amesteci mai mult oameni diferiţi, cu atât mergi mai departe. Îmi doresc să văd cât mai mulţi oameni din afara Angliei câştigând aceste burse. Vreau să văd oameni din Afganistan, din Orientul Mijlociu, musulmani, creştini, toate rasele de pe faţa Pământului”, spune Mica. Românca spune că nu va lua parte propriu-zis în procesul de selecţie. „Oamenii de la Oxford vor decide asta. Nu pot să evaluez cât de multe ştie un om, probabil pentru că eu ştiu mai puţine decât ei”, spune ea.
Întrebată despre motivaţia donaţiei, Mica Ertegun a oferit o lecţie. „Nu am avut copii. Ce altceva era să fac, să-mi cumpăr diamante? Mulţi oameni bogaţi donează bani spitalelor, dar pentur mine asta este mult mai interesant”, a declarat doamna Ertegun.
Povestea româncei are toate ingredientele unui roman de succes. Tatăl ei, George, a fost medic şi ministru în perioada monarhiei. Ulterior, a fost condamnat la închisoare de comunişti în 1947, atunci când aceştia au venit la putere. La insistenţele lui, Mica s-a măritat cu un aristocrat, Ştefan Grecianu, pe când avea doar 16 ani, pentru a putea ieşi mai uşor din ţară. La momentul căsătoriei, primul ei soţ avea 31 de ani. „Ruşii au pus la dispoziţie două trenuri. Regele Mihai era în primul, iar mătuşile lui erau în al doilea. Şi noi am fost în acest al doilea tren. Trecerea graniţei către Albania a fost cel mai frumos moment din viaţa mea”, îşi aminteşte ea.
Cuplul a ajuns în Elveţia fără niciun ban şi au mers mai departe la Paris. Acolo Mica a început să câştige bani ca model pentru Dior, iar apoi s-a mutat, din nou, de aceasta dată în Canada, acolo unde au cumpărat în rate o fermă pe malul Lacului Ontario de la un prieten.
„Când am ajuns acolo, aveam vaci şi găleţi să punem laptele după ce le mulgeam. Dar noi nu ştiam cum…Era ridicol. Aveam şi în România vaci dar acolo erau oameni care le mulgeau pentru noi”, povesteşte Mica. S-au reprofilat apoi pe creşterea puilor. „Aveam 5.000 de păsări. Culegeam ouăle de trei ori pe zi”, spune ea.
În 1960, românca a călătorit la New York într-o încercare de a face lobby pentru eliberarea tatălui ei din puşcărie, pentru că acesta suferea de cancer. Încercările sale nu au avut succes iar până la urmă părintele ei a murit în celulă. În timpul şederii în New York, l-a cunoscut însă în timpul unei cine pe Ahmet Ertegun, cel care avea să-i devină soţ.
„Nu mai văzusem un om ca el până atunci. Foarte cultivat, foarte civilizat. Ulterior, îmi aminteam că mi se părea odioasă muzica lui Elvis pe care o ascultau cei pe care-i angajasem la fermă după o perioadă. Nici nu mă gândeam că o să ajung atât de implicată în lumea rock and roll-ului”, declară Mica.
Ertegun era fiul ambasadorului Turciei la Washington şi a fondat celebra casă de discuri Atlantic Records în 1947, împrumutându-se cu bani de la dentistul familiei pentru a porni afacerea. Ahmet avea să influenţeze carierele unor monştri sacri precum Ray Charles, Aretha Franklin, Rolling Stones sau Led Zeppelin.
El a curtat-o asiduu pe Mica iar un episod demn de amintit este cel în care a aranjat ca o mică orchestră să se ascundă în baia apartamentului său din hotelul Ritz-Carlton din Montreal şi să o surprindă pe iubirea sa cu interpretarea piesei „Puttin on The Ritz”.
Până la urmă, cei doi s-au căsătorit în 1961, iar divorţul a fost unul dureros pentru Mica. „Mi-a fost foarte greu să mă despart de primul soţ pentru că mi-a plăcut foarte mult. Dar eram îndrăgostită”, îşi aminteşte românca.
Pe măsură ce afacerea muzicală a soţului ei evolua cu paşi repezi, Mica şi-a deschis o afaceri în domeniul designului interior, MAC II, iar cei doi au devenit o prezenţă permanentă pe scena vieţii sociale americane.