Titlul i-a fost conferit titlul pentru „contribuția sa la afirmarea legalității”. Roxana Roman a denunțat fără teamă presiunile la care au fost supuși de familia mafiotă Casamonica, a informat rotalianul.com.
În urma acțiunilor Roxanei Roman, pe 15 octombrie, justiția italiană a decis trei condamnări în scandalul „Roxy Bar”, trimițând după gratii trei membri ai unei organizații mafiote care „controla” o periferie a Romei.
Atacul din ziua de Paște
Pe 1 aprilie 2018, în ziua Paștelui catolic, doi membri ai clanului, Antonio Casamonica și vărul său, Alfredo Di Silvio, au intrat în barul deținut de Roxana și Marian Roman, unde au lovit o persoană cu dizabilități doar pentru că a îndrăznit să deschidă gura în fața lor.
Apoi l-au bătut fără milă și pe Marian Roman, pentru că nu i-a servit pe ei primii. Mafioții au trecut și la alte amenințări și le-au pus în vedere românilor să plece din zonă. „Aici comandăm noi și, dacă nu faci ce-ți spunem, te omorâm”, le-au transmis mafioții.
„Nu-mi este frică, nu mi-a fost niciodată, indiferent cine sunt ei și de naționalitatea noastră. Barul acesta este toată munca noastră, nu renunțăm la el.
Nu avem nimic cu nimeni, dar cine a greșit trebuie să plătească. Singurul lucru bun care se poate face în astfel de cazuri este să chemi poliția și să denunți”, a spus Roxana Roman.
Curajul lor „nebun” a fost aplaudat de foarte multe personalități. Virginia Raggi, primarul Romei, a vizitat barul, în semn de susținere pentru cei doi români.