Poliţiştii de frontieră au fost solicitaţi joi, în jurul orei 17.35, de ofiţerii de securitate de la Aeroportul Cluj-Napoca, pentru că în bagajul de cală al unei femei de 54 de ani din Tulcea, care călătorea spre Marea Britanie, se află mai multe obiecte interzise.

„La controlul efectuat împreună cu reprezentanţii autorităţii vamale s-au descoperit 45 bucăţi de flori de mină, de diferite mărimi, tipuri şi culori, susceptibile a fi specimene rare şi colecţii de mineralogie aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, pentru care persoana nu a putut prezenta certificatul de export temporar sau definitiv emis de Ministerul Culturii”, a arătat Poliția de Frontieră.

Femeia a declarat că florile de mină sunt bunuri personale şi intenţiona să le transporte în Marea Britanie, unde locuieşte.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală în vederea continuării cercetărilor şi a stabilirii situaţiei de fapt privind suspiciunea săvârşirii infracţiunii de tentativă în efectuarea de operaţiuni de export ilegal, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 182/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

Întreaga cantitate de flori de mină a fost reţinută, urmând a fi stabilită valoarea şi provenienţa acestora.

 
 

Urmărește-ne pe Google News