Cristina Budea are 37 de ani, trăiește în Leeuwarden și a născut recent a doua fiică. Nașterea s-a produs atât de repede încât nu a mai ajuns la spital. Fetița ei s-a născut în parcarea spitalului, iar Mihai, proaspătul tătic, a ajutat la aducerea sa pe lume.
„Pare atât de ireal. Ca și cum nu aș fi plătit prețul”, spune Cristina Budea. Cu toate acestea, îi vine greu să creadă ce s-a întâmplat în urmă cu doar trei săptămâni. „În mod normal, nașterea este dureroasă, dar eu abia am simțit ceva”, a adăugat ea.
Era ora 1.00, în noaptea de miercuri 12, spre joi 13 mai când româncei, care a împlinit 37 de ani duminică, 6 iunie, i s-a rut apa. Contracțiile nu au început imediat, așa că soțul ei, Mihai, a decis să se culce la loc.
Cristina, puțin încordată de ceea ce urma să se întâmple, a rămas în sufragerie. „Un pic de aspirat și ordine, oricum nu puteam să dorm și am simțit doar niște crampe ușoare”, povestește ea pentru Leeuwarder Courant.
Sofia Alexandra s-a născut pe asfaltul din fața spitalului
Moașa trebuia să treacă să o consulte în cursul nopții, pentru a vedea cât de dilatat este colul. Dar când contracțiile s-au îndesit, soțul ei a decis să o sune. „Veniți la spital și vă voi pregăti o cameră”, le-a spus moașa, Monique Sirag.
Cristina și-a făcut valiza de maternitate și s-a pregătit mental pentru o noapte lungă: nașterea dureroasă, care a durat ore întregi, a primei sale fiice, Diana, era încă vie în memoria mămicii.
Cu mașina, cuplul s-a deplasat la spitalul MCL, aflat în apropierea casei lor. Dar când au intrat în parcarea de la camera de urgență, femeia a simțit brusc nevoia să împingă. Nu mai putea să meargă, așa că soțul ei a adus repede un scaun cu rotile.
Dintr-odată, s-a întâmplat atât de repede, încât am simțit deja capul cum iese.
Cristina Budea
Și-a strigat soțul, care trebuia să prindă copilul. „A fost atât de ireal, de parcă mă priveam de la distanță. M-am gândit: nu se poate să fie adevărat!”, a rememorat Cristina.
Era îngrijorată mai ales pentru copil, pentru că nu așa planificase nașterea. Între timp, Mihai a chemat moașa, care a ieșit în fugă din spital împreună cu două asistente, un teanc de cârpe și o trusă de naștere.
Când au sosit, Sirag abia reușea să se descurce în ultima parte a nașterii, urmărită de colegii ei din maternitate din spatele ferestrelor. La ora 3.35, Sofia Alexandra s-a născut pe asfaltul parcării spitalului.
„Dacă și prima oară era așa ușor, am fi avut 4-5 copii”
Îngrijorările Cristinei s-au dovedit a fi nefondate. Fetița era perfect sănătoasă, iar mama trecuse și ea foarte bine peste naștere. Așa că, după controalele obișnuite, micuța familie a fost lăsată să plece acasă. „La ora 5 eram acasă. Fata cea mare, pentru care am găsit rapid o bonă, dormea ca un buștean”, a mai spus ea.
Faptul că nașterea celui mai mare dintre copiii, în 2015, a fost atât de dificilă, a fost motivul pentru care cuplul de români a amânat mult timp o a doua sarcină. „Dacă și prima naștere ar fi decurs atât de ușor, poate că am fi avut patru sau cinci copii”, spune Cristina râzând.