Tânăra conducea spre muncă în momentul în care a încercat să
depășească o autoutilitară pe autostrada M5 din apropiere de Birmingham. Mașina
s-a înclinat puțin, iar tânăra s-a panicat și a tras tare de volan încercând să
redreseze, dar a ajuns între benzi și a fost lovită în plin de un Land Rover.

Șoferița a decedat pe loc, iar iubitul ei, Cristian
Miculaiciuc, în vârstă de 24 de ani, a aflat de decesul acesteia în timp ce era
prins blocajul din trafic produs tocmai de accidentul ei.

În urma anchetei deschise de polițiști, s-a aflat că tânăra
care lucra într-o fabrică de doar trei săptămâni, lucrase ore suplimentare cu o
zi înainte și era „foarte obosită”.

„Modul de a conduce indica faptul că este vorba de un șofer
novice, care nu avea încredere în el și era agitat. A încercat de trei ori să
intre în depășire, dar a ezitat de fiecare dată”, a explicat unul dintre anchetatori.

Sorina Gheorghe, a murit într-un accident rutier produs pe 15 aprilie pe o autostradă din Marea Britanie după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un bolid.

Iubitul ei, Cristian Miculaiciuc, șofer în Anglia, la o
firmă de curierat, era blocat în trafic când a aflat că în accidentul din cauza
căruia nu putea să înainteze cu mașina a murit chiar partenera lui.

Cristian stătea de peste o oră în trafic și nu putea să
înainteze când a primit un telefon de la poliție pentru a fi anunțat că iubita
lui a murit într-un accident pe M5, în apropiere de Birmingham.

Accidentul a avut loc în jurul orei 5:40. Un paramedic care
se afla și el în trafic a încercat să o salveze pe tânără, dar nu a putut face
nimic pentru ea.

Cristian și Sorina s-au cunoscut în Marea Britanie și erau
împreună de peste trei ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News