Livia Petrea lucrează ca salvamar pe plaja din apropiere de Livorno. Ea a văzut că fetele s-au îndepărtat și a anticipat pericolul la care se expuseseră, a notat gazetaromaneasca.com.
Cea mai mică dintre surori a înghițit apă de mare, iar sora cea mare a intrat în panică.
”Am încercat să-mi fac datoria, nimic mai mult. La început se jucau aproape de mal, dar s-au îndepărtat și s-au îndreptat către un loc unde fundul mării e mai adânc.
De îndată ce le-am văzut cum se agită, mi-am dat seama că nu știau să înoate. Am dat alarma și i-am avertizat pe colegii mei, apoi am alergat în apă”, a povestit Petrea.
„Fetițele au fost aduse cu bine la mal.”, a mai spus ea.
„În mijlocul atâtor oameni care au venit să vadă ce se întâmplă, din fericire a existat și o asistentă medicală care să mă ajute”, conchide Petrea .
„Am reușit mai greu să le calmăm, pentru că familia era din Maroc sau Pakistan. A venit însă tatăl copilelor și a reușit să le liniștească până au venit medicii de pe ambulanță”.
Câteva persoane, care au asistat de pe plajă la toată scena, au chemat serviciul medical de prim-ajutor și în câteva minute a sosit o ambulanță care le-a dus pe fetițe la spital. Medicii au constatat că fetițele sunt fără probleme, inclusiv cea mică, care înghițise apă de mare.
„Sunt foarte fericită că am reușit să intervin la timp”, a declarat românca presei italiene.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!