Luca Niculescu, ambasadorul român la Paris, a remarcat performanța fetei. “Are doar 16 ani, o cheamă Corina Negulescu și a luat una dintre cele mai mari note la bacalaureatul francez: 20,29! (nota maximă fiind 20). Un ziar îi dedică o pagină întreagă. Felicitări, Corina, ție și părinților (Vlad Negulescu), pe care am avut ocazia să îi cunosc la Lyon”, a scris Luca Niculescu pe Facebook, publicând și fotografia cu pagina de ziar dedicată româncei.


Citește și: EXCLUSIV/ A intrat în belea pentru ea! Cine e femeia pentru care ex-ginerele lui Băsescu a ajuns să fie amenințat cu pistolul


Astfel, articolul este numit: “Eleva de 16 ani cu media de 20,29 la bacalaureat: Corina vrea să devină chirurg”. Un citat al Corinei iese în evidență: “Da, este important pentru mine să am note bune, dar și satisfăcător să știu că orele de muncă sunt răsplătite”.

La bacalaureatul francez, notele de trecere sunt între 10 și 20. Nota 20 se acordă foarte rar, însă sunt și situații în care este posibil să se depășească acest prag.

Corina Negulescu este de origine română, tatăl ei plecând din țara noastră în 1982. Ani mai târziu, el s-a căsătorit, în Franța, țară în care și-a construit și o carieră. Corina, care s-a născut și a crescut în Franța, nu este singură la părinți, având o soră mai mare.


Citește și: EXCLUSIV/ „Materia întunecată” va fi creată la doi pași de Capitală! Experimente ”exotice” la Măgurele


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News