Dar, deși Curtea din Ayamonte a dat o ordin de protecție, prin care îi interzicea acestuia să se apropie la mai mult de 200 de metri de ea, sâmbăta dimineață, pe 7 iulie, în jurul orei 08.30, când cumnatul Cristinei și soția acestuia erau plecați la serviciu, D.V. a intrat în casă și, după o ceartă izbucnită între cei doi, a înjunghiat-o mortal.
Imediat, grija agenților de la Garda Civilă a fost să le scoată din casă pe fetele Cristinei, fără ca acestea să-și dea seama de ceea ce s-a întâmplat. Au fost duse în casa unei vecine, spunându-le că mama lor este la muncă și că urma să le ducă la plajă când se întoarce.
Până acum, Garda Civilă încă nu a reușit să-l prindă pe presupusul criminal, iar prima ipoteza este că acesta s-ar afla în Portugalia, granița fiind la 20 de kilometri de Lepe.
Mai ales că, deși aeroportul internațional din Faro este la numai 50 de minute distanță, polițiștii nu cred că acesta ar fi avut timp să se urce în vreun avion.
Anul acesta, în luna aprilie, un alt român din Spania și-a ucis copilul de 9 ani. Bărbatul a comis crima din gelozie.
Cristina a devenit a douăzecea victimă a acestui an a violenței domestice în Spania, și a șasea din Andaluzia.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a postat un mesaj pe twitter prin care își exprimă solidaritatea față de familia și prietenii Cristinei, spunând că guvernul pe care îl conduce va depune toate eforturile și resursele necesare pentru a pune capăt violenței domestice.
FOTO: observator.tv
Citește și: Locuitorii din Deltă ar putea primi până la 50.000 de euro pentru înființarea de ferme de subzistență