Cuprins:
Victima s-a ales cu arsuri pe 30% din suprafața corporală
Cotidianul german Bild scrie despre român că „e desfigurat”. Românca, Mariana V., a ajuns în fața instanței marți, fiind acuzată de vătămare corporală gravă.
Procesul în care femeia de 53 de ani are calitatea de inculpat se desfășoară la Tribunalul din Essen. Conform sursei citate, la 17 august 2022, soțul româncei, Achim Nicko V., s-a prezentat acasă în jurul orei 6 dimineața. Aceștia locuiesc într-un apartament, în Essen-Borbeck, și au patru copii.
Cei doi soți s-au certat, întrucât bărbatul de 59 de ani a venit acasă în stare de ebrietate, conform acuzării. Cearta a degenerat atunci când românca s-a dus în bucătărie, a luat ulei încins din friteuză și l-a turnat în poala soțului ei, care era întins pe canapea.
Fiul lor a fost cel care a chemat o ambulanță. Românul de 59 de ani a fost transportat la spitalul din Bochum cu arsuri de gradul 3. Achim Nicko V. s-a ales cu arsuri pe 30% din corp.
Victima nu a făcut declarații în timpul procesului
Medicii l-au operat de urgență și l-au băgat în comă artificială. Bărbatul s-a ales cu arsuri pe mâna dreaptă, coapse, dar și la nivelul organelor genitale. În timpul spitalizării, rănile s-au infectat și a făcut și pneumonie.
Conform cotidianului german, românul a supraviețuit doar din noroc. Aceste cicatrici l-au desfigurat, notează Bild, care susține că bărbatul a refuzat să depună mărturie împotriva soției sale.
În plus, el a refuzat să comenteze acuzațiile și nu a scos o vorbă la începutul procesului. În timpul pauzei, cei doi au fost surprinși stând unul lângă celălalt pe o bancă, în afara sălii de judecată, zâmbindu-și.
Totuși, situația a devenit și mai ciudată atunci când fratele victimei a fost chemat să depună mărturie. El a spus: „Dacă s-au înțeles în familie, ce pot să mai spun?”. Ulterior, a declarat că are 50 de ani, este român și locuiește în Essen. Nu are loc de muncă și a mărturisit în fața instanței că „de cele mai multe ori” a lucrat la negru.
Românca ar putea sta trei ani după gratii.
Demradulescu • 06.11.2024, 14:17
Agresiune tipică pentru o femeie părăsită sau neglijată;bine că nu i-a trecut prin cap să-i taie cocoșelul și s-a rezumat decât să-i toarne cafeaua(uleiul) în poală și să-l opărească.