Copilul și mama ei au fost la un pas de moarte, însă au scăpat miraculos pentru că au căzut peste o plasă de sârmă care acoperă stâncile din jurul castelului.

Potrivit sursei citate, justiția din Spania a decis totuşi internarea ambulatorie a femeii, mai ales că este deja monitorizată de secţia de psihiatrie a spitalului din Denia, evoluţia fiind una favorabilă.

Procurorii ceruseră inițial internarea femeii timp de 20 de ani într-un spital de psihiatrie.    

Instanța a decis dezincriminarea completă a româncei, pe fondul unei tulburări psihice, într-un eveniment care nu a dus la moartea mamei şi a fiului ei.

Magistrații au anunțat că vor dispune decăderea absolută din drepturile părinteşti, doar în cazul în care femeia va abandona tratamentul sau va fi înregistrată o regresie a bolii, din cauza unei boli mintale. 

Sentinţa consideră dovedit faptul că, în zilele anterioare datei faptelor, inculpata fusese deja diagnosticată cu tulburare depresivă majoră. În plus, medicii legişti care au examinat-o şi au depus mărturie la proces au considerat capacităţile cognitive ale femeii ca fiind „foarte alterate sau afectate”, ceea ce înseamnă că nu a acţionat prin voinţa sa.

Depresia de care suferea tânăra, au mai arătat specialiștii, o făcea să aibă „o viziune distorsionată a realităţii, astfel că sinuciderea era singura soluţie pentru ea de a părăsi această lume”.   

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Mai mult, experţii au precizat că, în această situaţie, ea nu putea „să planifice, să execute sau să decidă un plan şi ar fi putut acţiona executând voinţa altcuiva sau la comanda vocilor pe care pretindea că le aude”. 

În sentinţă se mai precizează că femeia a declarat, în timpul procesului, că nu-şi aminteşte nimic din ceea ce s-a întâmplat în acea zi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI