Elena Denisa (14 ani), elevă în clasa a VII-a, este românca din localitatea vasluiană Băbuşa care a dărâmat bariera destul de adânc înrădăcinată dintre români şi romi, trecând peste toate prejudecăţile create de o societate care în teorie se doreşte a fi tolerantă. Pasionată de limba romani şi de traiul ţiganilor, fata a ales în clasa a VI-a să urmeze un curs opţional dedicat acestei minorităţi.
Ambiţioasă şi silitoare, ea a reuşit un an mai târziu o performanţă care ar face invidios orice elev de etnie romă. Fata şi-a surclasat toţi colegii, reuşind să obţină la Olimpiada judeţeană de istorie şi tradiţii ale romilor cea mai mare notă, calificându-se la faza naţională. La concursul pe ţară nu a reuşit să urce pe podium, însă puştoaica este hotărâtă ca anul acesta să obţină un rezultat mai bun.

Profesorul se mândreşte cu ea

“Deşi sunt româncă, m-am înscris la grupa de limba romani din dorinţa de a învăţa această limbă şi de a înţelege mai bine cultura şi tradiţiile etniei rome. Am participat alături de colegele mele rome la concursul «Diversitatea », unde am prezentat dansuri tradiţionale specifice etniei”, ne-a spus Elena Denisa. Daniel Cercel, profesorul îndrumător, este mândru de eleva sa, chiar dacă la început a fost surprins de alegerea ei. “Denisa este una dintre elevele bune ale şcolii, cu rezultate deosebite la toate materiile. Mă aşteptam să se remarce la Olimpiadă, lucru care s-a şi întâmplat”, a spus profesorul.

Urmărește-ne pe Google News