Amprentarea salvează vieți în Kenya. Datorită scannerului portabil, oamenii care nu figurează în bazele de date sunt amprentați și au de acum înainte un dosar medical complet, în care sunt trecute toate controalele efectuate.
”Fără el (dispozitiv, n.red.), oamenii probabil ar rămâne acasă şi şi-ar accepta soarta. Le oferim speranţă, biometria ne-a schimbat complet modul de a gândi”, spune Sabwa, voluntar.
Scannerul se conectează la telefoanele asistenților medicali sau doctorilor, iar de aici, amprentele ajung automat într-o bază de date, în care fiecărui pacient îi este atribuit un cod.
„Uitându-mă la aceste date, pot spune că pacientul are cinci intrări, adică a fost tratat de cinci ori”, afirmă Sabwa, voluntar.
Invenția mult-lăudată, devenită realitate și datorită unei românce. Pe ea o cheamă Alexandra Grigore și este co-fondatoarea organizației care a pus la punct dispozitivul.
„Tehnologia biometrică le permite multor organizaţii să evite un sistem bazat pe computer şi să treacă de la un sistem birocratic, la unul mobil. Sunt 1,1 miliarde de oameni în lume care nu figurează în acte oficiale, precum paşaport, certificat de naştere, ceea ce-i face invizibili pentru restul lumii”, afirmă Alexandra Grigore, cofondatoare Simprints.
Românca a absolvit Academia de Studii Economice din București și Politehnica. Ea mai are un master în nanotehnologie și biotehnologie, la o universitate din Germania. Munca sa i-a atras atenția lui Bill Gates, care i-a plătit doctoratul la Universitatea Cambridge din Marea Britanie (13.000 de lire pe an).
VIDEO EXCLUSIV/Aventurile Cristinei Cioran în căutarea fericirii …câinelui. A urmărit un bărbat prin tot Bucureștiul!
FOTO: LINKED IN ȘI SIMPRINTS.COM