Monica Popescu a fugit din Italia împreună cu fetița ei în vârstă de doi ani și s-a refugiat la părinții ei, în Valea Mare. Femeia este disperată şi trăieşte cu teama că italianul îi poate lua copilul, după ce, în proocesul pe care i l-a intentat fostul iubit Tribunalul București i-a dat acestuia câștig de cauză.
Tânăra are 32 de ani si a plecat la muncă în Italia în urmă cu opt ani, acolo unde l-a cunoscut pe Gino, bărbatul despre care ea spune că i-a transformat viața într-un calvar. ”Venea acasă băut, mergea la bar, consuma băuturi alcoolice, conducea mașina fără permis, fără asigurare, venea acasă și mă bătea”, a declarat Monica, pentru targovistenews.ro.
Anul trecut, femeia a hotărât să se întoarcă în țară. L-a păcălit pe iubitul său că trebuie să-și vadă mama grav bolnavă și l-a convins să semneze că este de acord să părăsească Italia împreună cu fetița, care avea atunci un an. Când și-a dat seama că femeia nu se va întoarce la el, italianul a reclamat-o pentru răpire internațională. De atunci, cei doi se judecă pentru custodia fetiței, însă până acum atât judecătorii italieni, cât și cei români i-au dat câștig de cauză tatălui.
Monica a făcut apel la decizia Tribunalului București și a mers la Curtea de Apel, instanță care urmează să se pronunțe în acest caz în data de 6 septembrie, potrivit televiziunii regionale MDITV. Până atunci, însă, femeia va trebui să se prezinte la un alt termen în Italia, timp în care minora va rămâne în România, la bunicii din Valea Mare.
Foto: MDITV