Ea a pictat regi şi mareşali

În 1922, Micheline Resco a câştigat un concurs de portrete ale generalului Pershing, iubitul ei, la care au participat 160 de artişti. Abordată de presa americană, Micheline a dezvăluit că era obişnuită să picteze figurile marilor personalități. Îi fuseseră “clienţi” mareşalul Ferdinad Foch, şeful Statului Major Francez şi comandant al trupelor Antantei în Primul Război Mondial, regele Alexandru al Iugoslaviei sau regele Faisal I al Irakului. “Oamenii celebri sunt mai puțin agitați decât cei obişnuiți, stau mai relaxați pe scaun atunci când îi pictez”, declara Micheline ziarelor americane.

El a avut acelaşi grad ca George Washington

Pershing este socotit şi azi unul dintre cei mai importanți generali din istoria armatei americane. Unul din marii săi admiratori a fost preşedintele Theodor Roosevelt, cel care în 1903 l-a avansat în gradul de colonel, iar în 1905 l-a făcut general. În 1919, ca răsplată pentru meritele sale în Primul Război Mondial, Pershing a fost avansat general al Armatelor Statelor Unite, cel mai înalt grad posibil în armata americană, creat special pentru el. Până astăzi, doar fostul preşedinte George Washington mai deține acest rang, fiind decorat post mortem în 1976, când s-au celebrat 200 de ani de la crearea Statelor Unite, în care acesta a avut un rol esențial. Generalul Armatelor răspunde doar în fața preşedintelui SUA, fiind superior în rang generalului de armată, generalului forțelor aeriene şi amiralului marinei.

Urmărește-ne pe Google News