Soția lui Carles Puigdemont, președintele Cataloniei și cel care a inițiat referendumul de duminică 1 octombrie, este o româncă originară din Vaslui, Marcela Topor. Absolventă a Facultății de Limbi Străine din Iași, Marcela este motivul pentru care soțul ei vorbește, pe lângă catalană, spaniolă, franceză și engleză, și limba română. De altfel, cei doi au călătorit foarte des la București înainte ca Puigdemont să fie ales președinte.
Cuplul s-a întâlnit în 1998, când atrăgătoarea moldoveancă a călătorit în Catalonia alături de o trupă de teatru pentru a participa la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru amator Gerona (Fitag). Cei doi au povestit că atracția dintre ei a fost instantanee și după doi ani de relație, în anul 2000 s-au căsătorit în biserica Roses din Gerona și, după aceea, au făcut și nuntă pe rit ortodox în București. Împreună au două fiice: Magali, 8 ani, căreia îi place să scrie povestiri și participă în mod regulat la concursuri literare și Maria, de 7 ani, care practică înotul. Ambele fete studiază în Escola Verd, o școală publică din Gerona fondată în timpul republicii.
În 2004, cei doi au înființat împreună „Catalonia Today”, un ziar gratuit în limba engleză, pe care românca îl conduce. De asemenea, Topor face interviuri în limba engleză pentru emisiunea „Catalan Connections”, care este difuzată de televiziunea El Punt Avui.
Cei care o cunosc pe Marcela spun că este o femeie hotărâtă și devotată a soțului ei, care este mai independentă decât el. Ea a devenit celebră în Spania în special pentru momentul din 2016, când soțul ei a fost desemnat președinte și ea i-a sărit în brațe și l-a sărutat în fața întregii audiențe. La scurt timp după aceea, Marcela Topor s-a retras din atenția publică, preferând să se concentreze pe cariera sa jurnalistică în loc de a fi ”prima doamnă” cu normă întreagă.
În preajma referendumului pentru independență, presa catalană s-a întrebat unde este prima doamnă care a fost absentă de lângă soțul ei în momentele cheie din ultima perioadă. Publicația Vanitatis scrie că Marcela a preferat să-și continue cariera jurnalistică separat de cariera soțului ei.
De altfel, puține au fost evenimentele oficiale la care cei doi au fost văzuți împreună și în agenda oficială a președintelui soția lui nu apare niciodată. Singurele prezențe ale ei din ultimele luni au fost la un festival de teatru și la manifestațiile de comemorare ale victimelor atentatului din Barcelona din 17 august.
Citește și: LIVE VIDEO | Referendum pentru independența Cataloniei. Primele incidente. Au ajuns buletinele de vot
Fosta soție a lui Mihai Neșu a ajuns în America. Și-a refăcut viața alături de noul iubit
Dacă ştii asta, EŞTI FOARTE TARE! Cum faci un pătrat mutând un singur băţ de chibrit
TESTUL CARE ÎȚI SPUNE ÎNTR-UN MINUT CE ÎȚI REZERVĂ VIITORUL
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!