În primele șapte luni din acest an, pe drumul care leagă Moldova de sudul României au avut loc 236 de accidente soldate cu 44 de morți și 55 de răniți grav, notează publicația G4Media.
Potrivit datelor Poliției Române, la solicitarea Libertatea, în anul 2020 au avut loc 402 accidente pe DN2. Tabelul primit de la autorități arată o realitate incontestabilă și neschimbată: în fiecare dintre ultimii zece ani au avut loc între 400 și peste 500 de accidente rutiere pe acest drum.
Constanța morții și suferinței
Realitatea accidentelor a fost dublată de o cifră înfiorătoare găsită de Libertatea pe teren. Între București și Bacău, dus-întors, pe marginea drumului european, sunt nu mai puțin de 564 de cruci. Mai multe decât bornele kilometrice (550).
Crucile aparțin unor oameni cunoscuți sau nu, staruri pop sau șoferi de TIR, săteni ori sportivi. Tragediile nu s-au întâmplat doar la accidente auto, ci și în urma unor evenimente, cum ar fi cazul Mihăilești, când un TIR încărcat cu azotat de amoniu a explodat după un accident și a ucis 18 persoane.
Libertatea a strâns câteva povești de pe drumul crucilor și le adună într-o încercare suplimentară de a desluși nenumăratele pericole de pe DN2/E85. Ziarul va completa serialul, în săptămânile următoare, cu răspunsuri de la autorități și oficiali legate de soluțiile pentru ca drumul european să fie mai sigur.
Noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Doina Aldea-Teodorovici și Ion Aldea-Teodorovici
Unde au murit: Intrarea în Coșereni, județul Ialomița
Cum s-a întâmplat: Șoferul a pierdut controlul asupra mașinii, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un pom.
Cuplul de artiști basarabeni Aldea-Teodorovici plecase din București spre Chișinău. Cei doi călătoreau pe bancheta din spate, iar în față se aflau șoferul și un alt pasager. La un moment dat, șoferul nu a mai putut controla mașina, la o viteză de peste 100 km/h, iar aceasta s-a izbit cu partea din spate într-un pom.
Cei doi soți au decedat, iar șoferul și pasagerul din față au supraviețuit.
Accidentul a avut loc în jurul orei două noaptea, la o distanță de sub 50 km de București. Astăzi, locul tragediei este marcat de o cruce din marmură albă.
24 mai 2004. 18 persoane moarte și 13 răniți
Unde au murit: Mihăilești, la 32 de kilometri de Buzău
Cum s-a întâmplat: Un camion care transporta azotat de amoniu a explodat după ce a ajuns, în urma unui accident, în șanțul de pe marginea drumului.
Explozia din comuna Mihăilești, județul Buzău, este unul dintre cele mai grave accidente care au avut loc pe șoselele din România. După ce un camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat într-un șanț, acesta a explodat. Craterul exploziei a măsurat 50 de metri, iar deflagrația s-a simțit precum un cutremur de 3 grade pe scara Richter.
Bilanțul victimelor s-a ridicat la 18 morți, printre care pompieri, localnici, doi jurnaliști, precum și alți 13 răniți grav.
9 martie 2006. Laura Stoica și logodnicul ei, Cristian Mărgescu
Unde au murit: la ieșirea din comuna Sinești, Ialomița, spre București
Cum s-a întâmplat: Un alt șofer care venea de pe contrasens a pierdut controlul volanului și a lovit mașina în care se aflau cei doi.
Laura Stoica și logodnicul ei se întorceau de la un concert. Era seară, mai aveau aproximativ 50 de kilometri până acasă, când o altă mașină s-a izbit de a lor și i-a scos de pe carosabil, aruncându-i în câmp. În urma impactului, artista, care era însărcinată, și Cristian Mărgescu au murit pe loc. La fel și șoferul mașinii care a provocat accidentul. Singurul martor al tragediei este tatăl șoferului, care a fost transportat la spital, cu răni grave.
Laura Stoica avea 39 de ani, iar logodnicul ei, 36.
„Clipa minunată pe care o trăiești din plin iubind este în felul acesta clipa cel mai bine folosită”, scrie pe crucea lor de pe DN2, una dintre cele 564 de cruci numărate de Libertatea pe acest drum.
4 martie 2007. Doi voleibaliști de la Rm. Sărat și prietena șoferului
Unde au murit: la ieșirea din Căldărușeanca (Buzău) spre Ciocârlia (Ialomița)
Cum s-a întâmplat: Mașina lor a derapat și s-a lovit de un TIR venit din sens opus.
Trei voleibaliști de la Rm. Sărat și prietena unuia dintre ei, care conducea mașina, se întorceau în București după un meci al echipei. Doi dintre sportivi erau împrumutați de la Steaua și de la Dinamo.
Șofer era Cristian Porumbescu, 22 de ani atunci. Tânărul a pierdut controlul volanului după ieșirea din satul Căldărușeanca, Buzău, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un TIR care mergea regulamentar.
Au murit prietena sa, 23 de ani, și cei doi colegi aflați pe bancheta din spate, Lucian Mocanu, 22 de ani, și Gabriel Trandafir, 25 de ani.
15 noiembrie 2015. Trei handbaliști de la CSU Târgoviște
Unde au murit: între Obrejița (Vrancea) și Râmnicu Sărat (Buzău)
Cum s-a întâmplat: Microbuz oprit pe acostamentul folosit ca jumătate de bandă, acroșat de un TIR cu lemne.
Acum aproape 6 ani, echipa de handbal masculin de la CSU Târgoviște venea de la un meci disputat în Vicovu de Sus, Suceava. Microbuzul care-i transporta pe cei 14 sportivi și oficiali ai clubului s-a defectat imediat după trecerea din județul Vrancea în Buzău, aproape de Râmnicu Sărat. A oprit pentru câteva minute pe acostamentul folosit ca jumătate de bandă.
Chiar în momentul plecării, un TIR plin cu lemne l-a agățat din spate, apoi s-a răsturnat peste microbuz. Cei trei handbaliști care stăteau pe bancheta din spate au murit. Alții au fost răniți și transportați fie la spitalul din Rm. Sărat, fie direct la spitale din București.
12 august 2016. Un șofer de camion din Vrancea
Unde a murit: la ieșire din Gura Câlnăului, spre Mărăcineni (Buzău)
Cum s-a întâmplat: A fost călcat de o mașină după ce oprise să ajute victimele unui alt accident.
Costel Zară a murit pe DN2 la câteva zile după ce a împlinit 24 de ani. Tânărul, șofer de camion, a oprit camionul pe care îl conducea și a coborât pe drum pentru a ajuta cele patru victime ale unui alt accident rutier. La scurt timp, un alt șofer a pierdut controlul mașinii și l-a acroșat pe tânăr, care a decedat apoi la spital din cauza leziunilor grave.
25 iulie 2021. Tragedia de la Răcăciuni
Unde au murit: între Răcăciuni (Bacău) și Orbeni (Bacău)
Cum s-a întâmplat: Din datele preliminare, depășire a unui microbuz și coliziune cu un autoturism venit regulamentar de pe sens opus.
Una dintre cele mai recente tragedii care a marcat DN2. La sfârșitul lui iulie, un microbuz și o mașină s-au ciocnit frontal în apropiere de Răcăciuni, localitatea băcăuană ce reprezintă centrul zonei unde Libertatea a găsit 50 de cruci pe o distanță de circa 17 kilometri.
Șapte persoane au murit pe 25 iulie, multe dintre acestea rude. Printre ele, o mamă cu doi copii din mașina care mergea regulamentar.
Din microbuz au murit o mamă, fiica ei de 17 ani, soacra femeii și o prietenă de familie.
La fața locului sunt șapte cruci albe, cioburi, lumânări și flori. O a opta persoană a murit la spital.