Femeia și-a cumpărat valiza în 2015, ca recuzită pentru o ședință foto. Dar a devenit rapid clar că este „mai mult”. Ea și-a botezat servieta cu numele „Gideon”.

Cinci ani mai târziu, în iunie 2020, Rain, s-a căsătorit cu „Gideon” și și-a împărtășit micul secret și celor din jur. Prietenii și familia au fost înțelegători, iar un prieten a oficiat ceremonia neconvențională de nuntă, care a presupus și schimbarea de verighete.

„Căsătoria” nu este valabilă oficial, recunoaște Rain Gordon, „dar eu m-am bucurat să știu că relația noastră a atins un nivel superior“. Rain spune că soțul ei este „un dar la care nici n-aș putea visa”.

La început, a povestit ea, a fost atrasă doar de aspectul exterior, dar apoi „a apărut ceva mai profund. Au vorbit ore întregi și au început o relație fizică”.

Relațiile ei cu bărbații nu sunt comparabile. Ea nu ar fi simțit niciodată același tip de legătură.

Sprijinul lui moral mă ajută mai mult decât oricine. Uneori simt că Gideon mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însumi. Este soț, prieten și mentor.

Rain Gordon:

Femeia a povestit și despre ultima întâlnire cu un bărbat, consemnată în 2017: „Relația a durat doi ani, dar nu s-a terminat bine. Mi-a descoperit dependența de obiecte și acesta a fost unul dintre motivele pentru care ne-am despărțit. Când a trebuit să aleg între el și Gideon, l-am ales pe Gideon, fără ezitare”.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Oamenii nu-mi înțeleg sentimentele. Mi s-a spus că sunt bolnavă și ar trebui să caut tratament. Mi-aș dori ca oamenii să fie mai înțelegători”, a mai spus Rain.

Ea a explicat că sexualizarea obiectului sau obiectofilia nu reprezintă o amenințare pentru nimeni: „A ne ridiculiza și a ne umili din cauză că cei pe care îi iubim nu sunt ca toți ceilalți este dezgustător. Nu judeca oamenii pentru ceva ce nu înțelegi. Sper cu adevărat că, într-o zi subiectul obiectofilie va fi mai cunoscut în întreaga lume, astfel încât alții ca mine să nu se simtă atât de singuri”.

Fascinația ei pentru obiecte a început încă din copilărie: „Am crezut că un suflet este înglobat în obiecte, precum și în tot ceea ce ne înconjoară. Eu cred în animism, ceea ce înseamnă că există viață în toate”.

În copilărie și mai târziu în adolescență, ea „s-a îndrăgostit de locuri precum noul mall care s-a deschis în orașul meu. Știam că este greșit și dincolo de normele societății. Atunci nu am spus nimănui”.

Recent, Sofi Maure, o influenceriță de 25 de ani din Argentina, a anunțat că s-a măritat cu ea însăși, însă după două zile a inițiat „procedura de divorț”, din cauză că „sunt insuportabilă”.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Două surori, gemene, din India s-au căsătorit cu același bărbat, ca să rămână „veșnic împreună”, culturistul kazah Iuri Tolociko, din Kazahstan, a luat-o de nevastă pe Margo, păpușa lui gonflabilă.

Captură The Sun

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI