Vestea că la iarnă e posibil ca întreţinerea să se dubleze a căzut ca un trăsnet pe capul bucureştenilor. Cei mai afectaţi sunt pensionarii, care îşi drămuiesc şi ultimul bănuţ ca să reuşească să supravieţuiască de la o lună la alta. Oamenii spun că pentru a trece peste această iarnă vor fi nevoiţi să facă sacrificii. „O să mănânc doar pâine şi cartofi toată iarna”, ne-a spus o bătrânică.
«N-o să-mi ajungă banii»
„Vai de noi! Nu ştiu cum o să ne descurcăm, dacă se va întâmpla aşa ceva. O să mânânc toată iarna numai pâine şi cartofi, ca să reuşesc să supravieţuiesc”, ne-a spus Maria Păciulete, o pensionară de 74 de ani, din Bucureşti, care trăieşte dintr-o pensie de 580 de lei. „Am citit că la o garsonieră, aşa cum am eu, întreţinerea va fi peste 200 de lei. Vă daţi seama, n-o să-mi ajungă banii. Nu ştiu ce-o să mă fac”, ne-a spus îngrijorată tanti Maria.
«Deşi sunt bolnavă, o să muncesc să pot plăti dările»
Ştefania Cristea, 62 de ani, are o pensie de 350 de lei. Ca să se întreţină, femeia a fost nevoită să-şi caute ceva de lucru. „Ce să fac, mamă! E greu! Am muncit la tinereţe, şi muncesc şi la bătrîneţe. Altfel aş muri de foame în casă. O să-mi fie foarte greu să dau atâţia bani la întreţinere, nu ştiu de unde să-i scot, dar asta e. Deşi sunt bolnavă, o să merg în continuare la muncă, să pot plăti dările”, ne-a spus bătrâna care locuieşte într-o garsonieră din cartierul Lacul Tei.
«O să închid toate caloriferele»
O altă bătrânică afectată de scumpirea întreţinerii este Ana Rociu (88 de ani). Are o pensie de 528 de lei şi spune că la iarnă va opri caloriferele ca să facă economie. „O să închid caloriferele şi o să-mi pun pe mine toate cojoacele. Ce să fac? Altă soluţie nu am”, ne-a spus bătrânica.
În numărul
de ieri,
Libertatea a
scris că la
iarnă este
posibil ca
întreţinerea
să se
dubleze