Pacienţii se plâng că nu vor mai avea bani de consultaţii dacă Ministerul Sănătăţii le va impune “coplata” unor servicii medicale
Şpaga şi asigurările de sănătate pe care le plătim nu vor mai fi de ajuns nici măcar pentru o injecţie atunci când avem nevoie de medici. Ministrul sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat că intenţionează să introducă, începând cu luna iulie a acestui an, coplata pentru diverse servicii medicale.
Măsura, susţine ministrul, va fi introdusă “ca soluţie pentru legalizarea unei părţi din plăţile informale şi cu scopul majorării bugetului”. Cu alte cuvinte, vrea să elimine nelipsita şpagă la doctor prin această aberantă reglementare. Ce înseamnă asta, practic, pentru un pacient? Începând cu această vară, orice banală consultaţie făcută la cabinetul unui medic de familie sau într-un spital va trebui plătită, în mare parte, din buzunarul propriu. “O să murim acasă! Ce să fac eu cu pensia mea de nimic? De unde să mai plătesc şi consultaţii?! Când o să mi se facă rău, o să stau acasă, pentru că nu am de unde să mai plătesc şi consultaţiile. Acum a venit alt ministru şi, în loc să facă ceva bun pentru noi, nu ştie cum să ne mai jupoaie!”, spune supărat Tudorică Olteanu, de 73 de ani, care este internat la Spitalul Sf. Ioan din Capitală din cauza unei infecţii urinare.
Ideea ministrului de a face rost de bani pentru medicii de familie şi spitale de la pacienţi îi revoltă pe oameni, care nu înţeleg de ce se mai plătesc atâţia bani la asigurările de sănătate. Cei mai mulţi doctori sunt însă încântaţi de propunerea ministrului. “Este mai mult vorba despre o sumă simbolică, adică doi sau trei lei pentru o consultaţie, bani care să reîntregească fondul pentru medicina primară. Sau la spital pentru fonduri proprii la medici”, a precizat Doina Mihăilă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie. Colegiul Medicilor este de acord cu ideea coplăţii, dar numai după ce bolnavii vor şti clar de ce tratamente ar putea beneficia după ce şi-au plătit constant contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. “Trebuie să stabilim mai întâi ce servicii sunt acoperite prin asigurări, iar pentru cele complementare să existe o coplată. Acum, toţi plătesc asigurări şi nu toţi beneficiază gratis de orice serviciu. Dacă bolnavul vrea să meargă la un chirurg de top, atunci poate să plătească”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
«De unde bani şi de consultaţii?» Internată la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, Viorica Ştefan (55 de ani) din Olteniţa, judeţul Călăraşi, a aflat ieri din Libertatea că Ministerul Sănătăţii vrea să oblige pacienţii la noi plăţi. “De unde bani şi de consultaţii? Eu sufăr de rinichi, fiere şi coloană, şi numai luna asta am dat pe medicamente 160 de lei. Adică jumătate de pensie”, se plânge femeia. |
|
«Vai de noi! Nici la doctor nu te mai poţi duce» “De 11 ani fac dializă la spital în Bucureşti. Nu mă costă nimic, dar dacă de anul acesta bagă o taxă şi la asta, eu ce mă fac?! Am o pensie de 350 de lei, bani care abia îmi ajung pentru medicamente şi drumul până la Bucureşti, la spital, pe care îl fac o dată pe lună”, se vaită Floarea Militaru, o pensionară de 67 de ani din judeţul Giurgiu. |
|
«De ce am mai plătit toată viaţa asigurări?» “De doi ani stau mai mult prin spitale. Noroc cu rudele care mă mai ajută, că altfel nu ştiu cum făceam faţă cu banii! Anul trecut am fost operat de cataractă şi a trebuit să le dau medicilor 2.500 de lei. Alte consultaţii erau taxate cu 30 de lei fiecare. Acum trebuie să mă operez şi la celălalt ochi. De unde atâţia bani?! Şi dacă mai vor să ne oblige şi la alte cheltuieli, eu de ce am mai plătit toată viaţa asigurări medicale?”, se întreabă Gheorghe Neagu (64 ani). |