Deși în prezent s-a împământenit o impresie generală conform căreia Statele Unite ale Americii dețin primul loc în acest clasament, lucrurile nu stau deloc așa.
Prima poziţie aparține celor din Kuweit, conform graficului de specialitate, iar Statele Unite ale Americii sunt pe locul doi, în timp ce Marea Britanie, ameninţată de problema obezităţii în cazul copiilor, ocupă locul 26.
Statul cu cel mai mic indice corporal al populaţiei raportat la nivel mondial este Republica Populară Bangladesh, informează Mediafax.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News