„Picoult la superlativ… Un roman oportun, echidistant și care va inspira cu siguranță dezbateri.“
The Washington Post
Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la
Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul
Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în
privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și
îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți.
Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al
poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa
de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături
de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva
viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței
sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă,
care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o
tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și
facă auzită vocea.
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.
„Narațiunea convingătoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, explorează cu competență probleme sociale controversate.“
Us Weekly
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
COMANDĂ ONLINE
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii