Nemulțumită de soluție, femeia a atacat-o la Curtea de Apel Suceava. Magistrații acestei instanțe au respins ca nefondat apelul, astfel încât pedeapsa finală este de 2 ani și 8 luni cu suspendare sub supraveghere.
În cazul mituitorilor, frații Gabriel și Tudor Ilași, s-a constatat că a intervenit prescripția faptei de uz de fals.
Instanța a mai decis să anuleze și toate actele școlare care îi priveau pe cei doi frați.
Faptele datează din 2015, când frații Gabriel și Tudor Ilași, veniți de la muncă din străinătate, au vrut să-și finalizeze studiile liceale, adresându-se unui liceu privat din Suceava.
Unul începuse o școală de ucenici, în timp ce al doilea absolvise 8 clase, așa că au căutat o modalitate de a termina studiile cât mai repede.
Au ajuns la Viorica Bordianu, secretarul-șef de la Colegiul Tehnic din Siret, unde au întrebat ce soluții sunt pentru ei.
Din cercetări și audieri a rezultat că angajata școlii a fost chiar cea care a venit cu soluția, și anume de a le emite certificate de absolvire a claselor a IX-a și a X-a, precum și foile matricole aferente, spunându-le că documentele vor fi originale, cu ștampile și semnături originale, și că acestea vor atesta absolvirea cursurilor inferioare ale liceului.
Inculpata ar fi pretins suma de 1.000 de euro de la fiecare dintre cei doi, tranzacția având loc la domiciliul femeii, după cum a rezultat din cercetări.
Diplomele și foile matricole au fost folosite de cei doi la înscrierea pentru continuarea studiilor liceale, începând cu clasa a XI-a.
Doar că, la un moment dat, cineva care a verificat documentele a observat ceva în neregulă, în special date incomplete, mai ales în foile matricole.
S-a luat legătura cu conducerea Colegiului Tehnic Lațcu Vodă Siret, iar după mai multe încercări eșuate de lămurire a situației s-a ajuns la secretarul-șef
În februarie 2019, poliția orașului Siret a fost sesizată printr-o plângere penală referitoare la întocmirea în fals a unor documente de absolvire a ciclului inferior al liceului.
Acesta a fost punctul de plecare al anchetei care a urmat, privind infracțiunea de luarea de mită.
Cercetările au fost preluate de structurile anticorupție, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Directorul a spus că n-a știut ce semnează
Pe parcurs au fost audiați martori, apoi suspecții, deveniți între timp inculpați, stabilindu-se situația de fapt relatată pe scurt în acest articol.
Viorica Bordianu a declarat în fața anchetatorilor că nu-și mai aduce aminte de respectivele diplome și în ce condiții au fost emise.
Prin funcția de secretar-șef femeia completa, elibera și ținea evidența actelor de studii, completa fișele matricole, cataloagele de corigență și se ocupa de arhivarea documentelor școlare.
Pe parcursul anchetei, directorul colegiului și-a recunoscut semnătura pe diplomă și a precizat că semna în mod curent actele de studii care erau completate de secretarul instituției, fără a avea cum să le verifice în amănunt.
Concluzia anchetei coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost că inculpata a fost cea care a pus la cale singură planul privind emiterea diplomelor false, contrafăcute integral.
Foto: Facebook Colegiul Tehnic Lațcu Vodă Siret
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Bazilus • 03.11.2023, 11:00
Vreau si eu 2 una pentru albe si una pentru colorate. De rasu curcilor.