În cadrul studiului, publicat în Nature Communications, cercetătorii au analizat probe de sânge de la pacienții cu COVID-19 și au descoperit că nivelurile scăzute ale anumitor anticorpi au fost mai frecvente la cei care au dezvoltat „long COVID” decât la pacienții care și-au revenit rapid după boală.

Luând în calcul vârsta pacientului, tipul de simptome COVID și dacă persoana respectivă suferă sau nu de astm bronșic, „semnătura anticorpilor” le-a permis medicilor să estimeze dacă oamenii prezintă un risc moderat, ridicat sau foarte mare de a dezvolta boala pe termen lung.

În cercetare au fost incluse 175 de persoane care au fost testate pozitiv pentru infecția cu coronavirus și 40 de voluntari sănătoși care au acționat ca grup de control. Medicii au urmărit 134 dintre pacienții cu COVID până la un an după infecția inițială.

Testele de sânge ale participanților au arătat că cei care au dezvoltat „long COVID” sau COVID de durată au avut niveluri scăzute de anticorpi IgM și IgG3. Când virusul lovește, IgM crește rapid, în timp ce anticorpii IgG cresc mai târziu și oferă protecție pe termen mai lung.

În general, credem că descoperirile noastre și identificarea unei semnături de imunoglobuline vor ajuta la identificarea timpurie a pacienților care prezintă un risc crescut de a dezvolta COVID de lungă durată, ceea ce va facilita cercetarea, înțelegerea și, în cele din urmă, tratamentele țintite pentru COVID de lungă durată.

Onur Boyman, profesor de imunologie, coordonatorul cercetării:
Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale
Recomandări
Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale

Testul nu poate anticipa riscul unei persoane de a avea „long COVID” înainte de a fi infectat, pentru este nevoie de detalii despre simptomele cu care se confruntă.

Totuși, dr. Carlo Cervia, autorul principal al studiului, precizează că despre pacienții cu astm bronșic și niveluri scăzute de IgM și IgG3 se poate presupune că sunt expuși unui risc crescut de a dezvolta „long COVID”.

Medicul mai spune că este de așteptat ca rezultatele studiului să ducă la îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu COVID de lungă durată, „precum și să motiveze grupurile cu risc ridicat, cum ar fi pacienții astmatici, să se vaccineze și astfel să prevină COVID-ul lung”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
Adevarul.ro
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Observatornews.ro
Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI