„Alți copii merg la școală, ai mei sunt în mormânt”, a spus a spus mama celor doi copii. Soțul ei a încercat să-și păstreze calmul. El a spus: „Știu că băieții mei nu se vor întoarce!”

Cei doi băieți, de 2 și 6 ani, au murit în februarie 2022, când mașina familiei a fost lovită în plin de un alt autoturism care participa la o cursă ilegală, în Barsinghausen.

Pentru cele două morți, o femeie de 42 de ani a fost condamnată la închisoare pe viață, iar rivalul ei din cursă, un bărbat de 41 de ani, a primit o pedeapsă de patru ani cu executare.

După verdict, judecătorul Britta Schlingmann s-a adresat familiei victimelor: „Există impresia că procesul este doar despre inculpați și despre sentimentele lor și mai puțin despre victime”. Magistratul a spus apoi cât de rău îi pare în legătură cu ceea ce a trebuit să îndure familia în timpul procesului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Tatăl copiilor a adăugat: „Oricine conduce o mașină trebuie să se gândească și la alți oameni”. Acesta este și motivul, dezvăluit de instanță, pentru pedeapsa maximă primită de șoferiță. Conducând cu viteză, condamnații și-au asumat că ar putea să ucidă pe cineva sau că ar putea lovi o mașină care ar veni din sens opus.

Verdictul a fost dat pentru două capete de acuzare de crimă, tentativă de omor, vătămare corporală gravă și curse ilegale de mașini soldate cu moarte. Permisul de conducere al polonezei condamnate la închisoare pe viață a fost confiscat pentru cinci ani, iar permisul de conducere al germano-italianului care a concurat cu ea a fost confiscat pentru trei ani.

La periferia orașului Barsinghausen, cei doi condamnați s-au întrecut într-o cursă auto ilegală. Femeia a rulat aproximativ 500 de metri pe contrasens, pentru a-și depăși rivalul, inițial în linie dreaptă. Când a tăiat o curbă, cu până la 180 km/h, a pierdut controlul mașinii.

A lovit violent o mașină în care se aflau patru oameni, mama, tatăl și cei doi băieți. Autoturismul lor a fost aruncat într-un parapet. Băieții de pe bancheta din spate, deși erau în scaune pentru copii, au murit. Părinții lor și șoferul unei alte mașini au fost grav răniți. Limita de viteză este de 70 km/h pe acel drum.

Procesul a fost rejudecat pentru că Curtea Federală de Justiție a anulat în mare măsură prima hotărâre, din aprilie 2023, din cauza unor erori judiciare. La acel moment, principalul inculpat a fost condamnat la șase ani de închisoare, iar coinculpatul germano-italian – la patru ani. Pedeapsa bărbatului a fost plafonată acum din motive formale, iar parchetul nu a făcut recurs în cazul lui, a explicat judecătorul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News