Accidentul a avut loc în jurul orei 16:30, în parcarea centrului comercial Sun Plaza din Sectorul 4 (Calea Văcărești 391). În impact au fost implicate trei vehicule, unul aflat în mișcare și două parcate, conform informațiilor transmise de InfoTraficRomânia.ro.

Martorii spun că, cel mai probabil, ea a încurcat pedalele de frână și accelerație. În momentul în care se afla la barieră și a vrut să-și ia tichetul de parcare a accelerat și a intrat în două mașini parcate. În autoturimul femeii se aflau şi cei doi copii ai săi care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii chemați imediat la fața locului au testat-o pe conducătoarea auto pentru substanțe interzise, iar rezultatul a fost negativ. În urma evenimentului rutier, traficul auto în parcare a fost restricționat temporar.

Urmărește-ne pe Google News