Femeia din Vatra Dornei s-a dus joi dimineață la Postul de Poliție Dorna Arini și a solicitat eliberarea unei autorizații de reparație pentru un autoturism Fiat. Ea a declarat că în ziua anterioară, în jurul orei 12.00, a provocat un accident în care și-a avariat autoturismul.
Polițiștii au mers la locul evenimentului rutier stabilind că femeia a condus autoturismul menționat pe DJ 174 din Dorna Arini, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului. Mașina a ieșit în decor, rezultând doar avarii. Șoferița a mai spus că se afla singură în autoturism și nu a fost rănită, arată Monitorul de Suceava.
Polițiștii au
pus-o pe femeie să sufle în etilotest, iar aparatul a arătat
concentrația de 0,67 miligrame per litru alcool pur în aerul
expirat. Șoferița a spus că a consumat alcool în seara zilei de 5
februarie, după tamponare, dar acest lucru nu a salvat-o de
întocmirea unui dosar penal.
Potrivit articolului
78 din OUG 195/2002, șoferilor implicaţi într-un accident de
circulaţie le este interzis consumul de alcool sau de substanţe
psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea
concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor
biologice.
Această prevedere a
fost introdusă tocmai pentru a nu se putea invoca un eventual consum
de alcool după evenimentul rutier.