Cele șapte mașini lovite au fost serios avariate. Foto: brașov.net / Radu G.
Joi seara, aproape de miezul nopții, șapte mașini parcate pe strada Uranus din Brașov au fost avariate, după ce o femeie a pierdut controlul volanului și a lovit mașinile care erau așezate în spic, pe partea stângă, scrie portalul de știri Biz Brașov.
Șoferița conducea un Mini Cooper, a dezvăluit bărbatul care a și postat imagini filmate de la locul acroșajului, pe care se vede cât de grav au fost lovite cele șapte autoturisme parcate. După difuzarea imaginilor, Poliția Brașov a informat că a deschis un dosar penal pe numele femeii de la volan.
Foto: brașov.net / Radu G.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, după ce azi-noapte, în jurul orei 23.30, o femeie în vârstă de 40 de ani care conducea un autoturism pe strada Uranus a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat șapte autoturisme parcate.
În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale, destul de importante.
„La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,70 mg/l alcool pur.
Foto: Facebook / Informații rutiere Brașov
În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Istorii electorale
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT