„În dimineața zilei de 2 ianuarie 2025, în jurul orei 9.00, tânăra din orașul Horezu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, în localitatea Vaideeni, ar fi acroșat un localnic de 75 de ani, părăsind locul accidentului. În urma acestui eveniment, victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, se arată în comunicatul Poliției.
Mașina a fost dată în urmărire, iar după ce a fost prinsă, tânăra de 18 ani a fost dusă la Poliție. Acolo a fost testată cu etilotestul, iar rezultatul a indicat o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. După aceea, a fost dusă la spital, ca să i se ia probe de sânge pentru a se stabili alcoolemia exactă.
Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore la Poliția Vâlcea.
„În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, au precizat oamenii legii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro