O specialistă în comunicare a deschis un centru de artă într-un mic sat din Munţii Buzăului: „Lucrurile încep să se lege”

Puţine sate din România se pot lăuda, ca Alunişul de Buzău, că au o galerie de artă. Aluniş, parte din comuna Colţi, nu are doar galerie, are chiar un centru de artă.

Prima expoziţie de tablouri şi sculpturi a fost organizată aici vara trecută. De atunci, centrul a înflorit şi, odată cu el, ceva se schimbă în bine şi în jurul lui.

Cu cei în jur de 150 de locuitori ai săi, Aluniş e bine camuflat de pădurile şi de râpile din Munţii Buzăului. Asfaltul pe drumul care trece prin faţa Centrului de Artă a fost turnat după alegerile locale, conform unei promisiuni de campanie a noului primar. Drumul, însă, a rămas îngust, cât să încapă o singură maşină. Dar măcar arată ca un drum, nu ca un capăt de drum, predestinat prafului şi pulberii, ca atunci când Iulia Sîrbu (fostă Prisecaru) a început să amenajeze galeria.

„Am scos patru tone de gunoi”

„Asta este fosta şcoală a satului, care era abandonată de 10 ani, din lipsă de copii. Când am preluat-o noi, ca asociaţie, prin contract de comodat cu Primăria Colţi, ploua înăuntru. Am scos patru tone de gunoi. Am făcut toate renovările, cu resurse proprii. Intenţia noastră este să fie un spaţiu unde să se poată întâmpla evenimente legate de tradiţii şi evenimente culturale, de artă”, povesteşte Iulia Sîrbu.

Înainte de a conduce asociaţia Centrul de Artă Aluniş, Iulia a lucrat ca specialist în comunicare publică.

„Am avut businessul meu în Bucureşti 15 ani. Trebuie să recunosc că n-am simţit de mult o asemenea satisfacţie şi prospeţime a bucuriei de a face ceva. Proiectele în care am fost implicată în anii anteriori erau de alt nivel economic, financiar, ca şi know-how. Dar impactul era altul. Adică după ce îţi confirmi profesional muşchii, nu prea mai eşti aşa încântat că timpul tău pe lumea asta îl petreci crescând vânzările unei companii de biscuiţi sau de maşini. Adică, asta-i tot? E ok, dar parcă vrei să faci altceva”, explică fondatoarea centrului.

Cinema, expoziţii, concerte

Altceva. La Aluniş, fiecare săptămână de vară are alt program. Pe lângă expoziţia de tablouri ale unor tineri artişti, aflată în interior, în exterior, sunt concerte, ateliere meşteşugăreşti pentru copii sau adulţi, proiecţii de film în aer liber. Sună sofisticat, dar nu e.

În curtea fostei şcoli a fost construită o scenă din lemn, cu ecran alb pe fundal, iar în iarbă au fost aşezate bănci din paleţi.

„E foarte mare bucuria când vezi că ideea noastră atrage şi turişti, şi artişti, care fie vor să vină să cânte, aici, fie vor să lucreze. Organizăm şi tabere de artă, de pictură, de ceramică. Iar în curte, vrem să amenajăm şi un camping”, spune Iulia Sîrbu.

Sculpturi în lemn sunt plantate în curtea Centrului, iar la mesele cu umbrar oamenii se opresc pentru limonadă, bere sau pentru picnic. Dincolo de nucii din curte, se vede una dintre cele mai vechi biserici săpate în stâncă din România.

Prin Aluniş trec şi drumurile căutătorilor de chihlimbar, şi traseele ghizilor care ştiu cum se ajunge la aşezările rupestre ascunse în adâncul pădurii.

„Turiştii care vin aici caută altfel de experienţe decât turiştii care merg pe Valea Prahovei”, crede Iulia Sîrbu.

Lecţii gratuite de muzică

La Centrul de Artă îşi aduc mărfurile producători din zonă: miere, ceaiuri din plante medicinale, cercei de lemn, coliere din lână, boluri de ceramică, jucării şi suvenire.

În sat, a observat Iulia, localnicii au început să pună la porţi anunţuri că vând lapte, ouă, miere. „Încep să se lege lucrurile. De câţiva ani, oamenii din sat nu mai primeau în gazdă. Nu ştiu de ce, dar nu mai primeau. Acum sunt iar deschişi la idee şi câţiva ne-au lăsat cheile de la case, să avem unde caza oameni, contra cost, bineînţeles”.

Comuna Colţi are în jur de 500 de locuitori. Judecând după privelişte, verde cât vezi cu ochii, sălbăticii şi stâncării netulburate de telegondole, îţi dai seama că o posibilă şansă la prosperitate în zonă este turismul: ecoturismul, agroturismul, turismul cultural şi religios.

„Ne-am fixat două obiective: promovarea zone prin evenimente culturale şi prin cultură şi revigorarea zonei. Cultură înseamnă inclusiv accesul copiilor la lecţii de chitară, pian, pe care noi le oferim gratuit, în fiecare duminică. Avem patru eleve care vin săptămânal, plus minus cei câţiva copii curioși”, explică Iulia Sîrbu.

Visul unui centru de olărit

Printre preocupările Centrului de Artă Aluniş se numără şi protecţia naturii. „Făceam ecologizare şi curăţenie weekend de weekend prin toate pâraiele de pe-aici, strângeam PET-urile aruncate din sat. Şi apoi apărea alt gunoi, în loc. Ne-am gândit cât mai putem face asta? Poate există şi soluţii mai eficiente”, povesteşte Iulia.

Asociaţia pe care o conduce a concurat şi a obţinut finanţare de la o companie privată pentru proiectul „Viitoruri curate. Nu viituri murdare!”. Colectarea plasticului din apele din regiune se va face cu un dispozitiv mecanizat, iar acţiunea va fi dublată de o campanie de comunicare canalizată pe publicul tânăr, la nivelul judeţului Buzău.

Solurile argiloase din regiune sunt şi pacoste, şi binecuvântare. Bazat pe materia primă care alunecă pe versanţi la tot pasul, un meşteşug străvechi precum olăritul ar putea da ocupaţie şi turiştilor, şi forţei de muncă din comună.  

Asociaţia din Aluniş plănuieşte înfiinţarea unui centru de olărit. „Ne trebuie un cuptor special şi o casă de rezidenţă, pentru meşterii care vin să instruască şi să lucreze în sat. Ideea e să producem ceramică buzoiană”, afirmă Iulia Sîrbu.

Proiectul e gândit în termeni de autofinanţare şi sustenabilitate. Vrem, cum se spune, să furăm meserie. Aducem meşteri aici, le asigurăm cazarea şi masa, iar ei lucrează pentru Centrul de Artă o lună. Ce le cerem noi: să instruiască un om din sat în tehnica olăritului şi să ofere cursuri de olărit, ateliere pentru turişti.

Iulia Sîrbu, fondatoarea Centrului de Artă din Aluniș:

Dacă în Aluniş nu erau nici lut, nici păduri, nici chihlimbar, nici monumente creştine din secolul XIII, nici miere, nici oi, din lâna cărora să faci globuri de Crăciun, Iulia Sîrbu descoperea, fără îndoială, alte atuuri ale satului.

Sunt multe colţuri de rai în România, dar puţine se pot lăuda cu un specialist în comunicare, care se ocupă de imaginea lor. Imaginea lor în ochii lumii şi în ochii propriilor locuitori: „Iată ce avem, la ce ne pricepem, la ce suntem  buni”.

Copiii din Familia Amurtel, la spectacol

Printre spectatorii statornici din curtea galeriei de la Aluniş se numără copiii de la Centrul de Plasament Familia Amurtel, situat în comuna apropiată, Pănătău. Cei 15 kilometri plini de viraje dintre Aluniş şi Pănătău sunt parcurşi, cu maşina, în jumătate de oră sau mai mult. O adevărată excursie!

Pentru spectacolul dat de Ansamblul Cucilor din Brăneşti, Ilfov, cei 12 copii din Familia Amurtel şi-au pus hainele „de oraş”, fetele şi-au luat gentuţele, iar băieţii, cămăşile cu mânecă scurtă, de ceremonie. Despre Didi Deshaies şi proiectele ei caritabile în cadrul Asociaţiei Amurtel aţi putut citi în Libertatea.

Copiii au fost îmbarcaţi în maşina cu şase locuri şi transportaţi pe rând, „încă n-am reuşit să ne dotăm cu un microbuz”, spune Didi, fixând centurile unor fetiţe. Sacoşele cu provizii pentru picnic abia au încăput pe sub scaune.

La toate spectacolele şi atelierele de la Centrul de Artă din Aluniş, intrarea este liberă.

Dansurile şi scenetele tradiţionale prezentate de trupa din Brăneşti i-au făcut pe copiii Familiei Amurtel să râdă şi să aplaude. Nu sunt spectatori foarte exigenţi, e drept, dar nici nu se veselesc din orice. La atelierul de confecţionat măşti, oaspeţii din Pănătău au lucrat cot la cot cu copiii unor turişti şi au lipit floricele de hârtie pe suport de carton.

În jurul pintenului de gresie în care e săpată bisericuţa, au răsunat strigăte, chicoteli şi cântece, ca în vremurile când şcoala încă funcţiona.

„Dăm doar filme româneşti”

Cât a durat spectacolul formaţiei din Brăneşti, prin curte s-au oprit grupuri, grupuri de drumeţi, în expediţie prin Munţii Buzăului. „Să ştiţi că vindem şi câte un tablou, două, pe lună. Iar la proiecţiile de film avem din ce în ce mai mulţi spectatori, inclusiv oameni din comună. Dăm doar filme româneşti. De exemplu, seria Amintiri din Epoca de Aur, a lui Cristian Mungiu”, precizează Iulia Sîrbu.

La al doilea an de existenţă, Centrul de Artă Aluniş nu mai e doar pariul cu sine al unui grup de visători, care s-au săturat de convenţional şi de corporatism. E şi aventura unei întregi comunităţi în curs de a-şi recupera şi valorifica moştenirea materială şi nu numai.

Ca în orice poveste de succes durabil, totul a început de la o şcoală, din care a fost scos gunoiul, astfel încât să încapă pianul.

Urmărește-ne pe Google News