Statuia impunătoare îl reprezintă pe Prigojin în picioare, iar zeci de susţinători ai acestuia au mers s-o vadă, unii depunând buchete de flori, a constatat un jurnalist al AFP.
Câţiva dintre ei erau îmbrăcaţi în uniformă militară, cu feţele acoperite.
Fostul şef Wagner, care era foarte popular în rândul comunităţii adepţilor războiului din Rusia, ar fi împlinit sâmbătă, 1 iunie, 63 de ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Moartea lui Evgheni Prigojin
Evgheni Prigojin, care a făcut avere la începutul anilor 2000 datorită unor contracte cu cantinele armatei ruse, a fondat grupul Wagner în 2014, responsabil iniţial de treburile murdare ale Kremlinului în Africa şi Orientul Mijlociu, iar mai apoi fiind mobilizat pe frontul din Ucraina începând cu februarie 2022, aminteşte AFP.
Considerat anterior un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Evgheni Prigojin a căzut în dizgraţie în ochii acestuia, după revolta Wagner.
Pe 23 iunie 2023, Prigojin şi-a mobilizat oamenii pentru un marş asupra Moscovei, în ceea ce a fost considerată o încercare de răsturnare a lui Vladimir Putin de la putere.
Haosul revoltei Wagner a durat aproximativ 24 de ore, apoi Prigojin a pus capăt marșului spre Moscova, susţinând că a vrut să evite vărsarea de sânge, și a plecat în Belarus.
Vladimir Putin a catalogat la acel moment rebeliunea drept trădare.
Două luni mai târziu, pe 23 august 2023, Evgheni Prigojin a murit într-un accident de avion între Moscova şi Sankt Petersburg. Kremlinul a negat responsabilitatea pentru accident, însă analiștii au spus că avionul a fost aproape sigur prăbușit la ordinele directe ale lui Vladimir Putin.
La rândul său, Vladimir Putin a vorbit public despre Prigojin ca fiind „un om cu un destin complex, care a făcut „greșeli”.
Deşi Prigojin şi oamenii săi au renunţat în cele din urmă să ajungă în capitala Rusiei, acest episod rămâne cel mai periculos moment în cei 25 de ani de putere a lui Vladimir Putin, notează AFP.
Foto: Profimedia / AP
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 02.06.2024, 05:27
Îi dorim și lui Vladimir una asemănătoare cât mai curând. De preferat, cu gura căscată și cam la un metru înălțime.