O stewardesă s-a ales cu șapte fracturi la un picior în timpul unor turbulențe în aer
Eden Garrity, în vârstă de 27 de ani, lucrează ca însoțitor de zbor. În august anul trecut, în timp ce făcea parte din echipajul unui zbor pe ruta Cuba - Manchester, avionul a intrat într-o furtună deasupra oceanului Atlantic.
Turbulențele au fost atât de puternice încât Eden s-a ales cu șapte fracturi la un singur picior, a notat The Sun.
Fibula femeii s-a făcut praf, având cinci fracturi! Tibia s-a rupt și ea într-un loc, la fel și glezna.
Eden tocmai împingea un cărucior cu care este transportată mâncarea în avion când acesta s-a intrat în zna de turbulențe. Acel cărucior a lovit-o atât de grav încât i-a provocat fracturile.
Imediat ce avionul a aterizat la Manchester, Eden a fost transportată la spital, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale. I s-au montat, de asemenea, mai multe tije metalice.
Eden n-a putut merge două luni de la momentul accidentului. Ea trebuie să-și caute acum un alt loc de muncă, până va fi face recuperarea completă.
Anchetatorii au descoperit că avionul a intrat în zona de turbulențe la doar cinci secunde după ce pilotul i-a avertizat să se așeze pe scaune și să-și pună centurile.