15 octombrie 1917, închisoarea Saint-Lazare din centrul Parisului. La bordul unei mașini care ieșea din curtea penitenciarului se afla o femeie însoțită de două călugărițe și avocatul său. Îmbrăcată cu o haină lungă și o pălărie pe cap, Mata Hari, în vârstă de 41 de ani, amintea cu greu de dansatoarea care în urmă cu zece ani avea toată Europa la picioare, și se îndrepta spre moartea.

În primul deceniu al secolului XX, legendara femme fatale, cunoscută pentru dansurile sale exotice, a avut la picioare nu doar publicul ci și unii dintre cei mai puternici oameni europeni ai momentului, de la miniștrii, la industriași foarte bogați sau generali de armată.

O sută de ani de la moartea lui Mata Hari

Dar când a venit războiul și lumea a început să se schimbe, celebra olandeză a înțeles că pentru a-și păstra puterea și farmecul în Europa acelor vremuri, trebuia să ofere mai mult decât dans, avea nevoie de informații, iar asta însemna spionaj.

Mata Hari fusese condamnată la moarte pentru că a fost un agent german care aduna informații de la ofițerii Aliaților, cu care se culca, și le dădea mai departe nemților. Presa vremii scria că datele oferite de ea au dus la moartea a mii de soldați Aliați.

După 100 de ani de la executarea sa, viața și activitatea celei mai celebre femei din lume apar într-o nouă lumină după ce Ministerul francez al Apărării a desecretizat documentele din timpul procesului ei. Analizând probele pe baza cărora a fost condamnată, unii istorici cred că de fapt Mata Hari era un agent dublu și prin moartea ei a fost doar un țap ispășitor.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

O sută de ani de la moartea lui Mata Hari. Adevărurile neștiute despre cea mai cunoscută femeie spion din istorie

Documentele publicate de francezi includ transcrierile interogării ei de către serviciul francez de contraspionaj din 1917. Printre acte se numără și telegrama către Berlin de la atașatul militar german de la Madrid, care a condus la arestarea lui Mata Hari într-un hotel de pe Champs-Elysees și a servit mai târziu ca o dovadă principală în procesul său care a fost foarte scurt.

Născută în 1876, pe numele său real Margarethe Zelle, Mata Hari (numele se spune că provine din indoneziană și înseamnă „ochiul zilei”, referindu-se la soare) a avut o viață extraordinară și tragică. După o căsătorie mizerabilă în Indiile de est olandeze, ea s-a reinventat ca louche diva a „Belle Epoque” din Paris, unde dansurile ei senzuale au devenit un bilet de intrare în toate curțile curțile interioare ale societății europene.

„Chiar și fără spionaj, Mata Hari ar fi fost amintită și astăzi din cauza a ceea ce a făcut în capitalele Europei la începutul secolului trecut”, spune Hans Groeneweg, curator al Muzeului Fries citat de BBC. „Ea a inventat, practic, striptease-ul ca formă de dansa devenit practic o celebritate socială”.

O sută de ani de la moartea lui Mata Hari

Totuși, mitul lui Mata Hari este dominat de spionaj. De-a lungul anilor, mulți istorici au venit în apărarea ei. A fost sacrificată – spun unii – pentru că francezii trebuiau să găsească un spion pentru a explica o serie de răsturnări nefericite din timpul războiului.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Până în prezent, detaliile complete ale interogatoriului ei de către procurorul Pierre Bouchardon (întâmplător omul care l-a urmărit ulterior pe mareșalul Petain) nu au putut fi accesate de istorici. Se știa, totuși, că în 1916 – după o scurtă ședere în Londra unde a fost interogată de serviciul secret britanic de informații, MI6 – Mata Hari s-a întors în Franța, prin Spania.

La Madrid, ea a făcut cunoștință cu Arnold von Kalle, atașatul militar german. Mai târziu, ea a povestit că această întâlnire a fost parte din înțelegerea pe care o avea cu serviciile de informații franceze pentru a-și reactiva rețeaua de contacte în rândul germanilor pentru a ajuta aliații.

O sută de ani de la moartea lui Mata Hari. Adevărurile neștiute despre cea mai cunoscută femeie spion din istorie

Dar o telegramă transmisă ulterior de von Kalle a condus la arestarea ei. În aceasta, el le transmite șefilor săi de la Berlin detaliile unui agent H21. El a dat adrese, detalii bancare și chiar numele servitoarei lui Mata Hari. Prin urmare, pentru anchetatori nu exista niciun dubiu că agentul H21 era Mata Hari.

Telegrama, interceptată de serviciile de informații franceze, este acum disponibilă pentru examinare într-o expoziție dedicată lui Hata Hari la Leeuwarden, în casa natală a acesteia. Documentul expus este traducerea telegramei, care fusese scrisă într-un cod secret, aceeași care a fost folosită în timpul procesului.

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Potrivit unor istorici, întregul episod al telegramei este ”putred”. Argumentele sunt bazate pe faptul că francezii spărseseră de mult condul în care a fost scrisă telegrama și germanii știau acest lucru. Cu toate astea, von Kalle a trimis mesajul, ceea ce înseamnă că nemții voiau ca francezii să-l citească. Potrivit acestei teorii, germanii i-au făcut pe francezi să-și aresteze și să-și aresteze propriul agent.

Există însă și o altă teorie. Aceasta pornește de la faptul că nu există telegrama originală și la dosar se află doar o singură traducere. Cu alte cuvinte, istorii cred că există posibilitatea ca francezii să fi inventat acest document pentru a arunca vina pe Mata Hari. În felul acesta și-au găsit ”spionul” și au mulțumit publicul care voia un ”vinovat”.

Ambele teorii o fac pe Mata Hari victima și ambele cred că olandeza a fost ucisă pentru că una dintre părți a considerat convenabil să scape de ea.

Dar documentele franceze prezintă un alt detaliu, care întăresc aceste ipoteze. Potrivit acestora, transcrierile arată că, în iunie 1917, în timpul celui de-al treilea interogatoriu, Margarethe Zelle a mărturisit totul. Ea i-a spus lui Bouchardon că a fost recrutată de germani în 1915 când se afla la Haga.

O sută de ani de la moartea lui Mata Hari

Aflată în afara Franței în momentul în care a început războiul, Karl Kroemer, consulul german din Amsterdam, i-a oferit mijloacele de-a se întoarce la Paris, dar cu condiția de a fi atât de bună încât să îi ajute uneori cu anumite informații. Astfel a fost creat Agent H21.

În timpul interogatoriului, Mata Hari a insistat că ea a vrut să ia banii și să fugă, spunând că loialitatea sa era față de aliați, așa cum a spus atunci când a promis schimbat ulterior taberele și a decis să ajute serviciile de informații franceze.

Ajungând la Chateau de Vincennes, la marginea estică a Parisului, Mata Hari a fost condusă într-un loc în care fusese ridicat un eșafod. Doisprezece soldați au format echipa de execuție. Unele rapoarte spun că a refuzat să fie legată la ochi și i-a făcut cu mâna avocatului ei înainte de a fi omorâtă.

După executare, nimeni nu a revendicat corpul ei. Prin urmare a fost livrat unei școli de medicină din Paris unde a fost folosit la lecțiile de disecție. Capul ei a fost păstrat la Muzeul de Anatomie, dar în timpul unui inventar, acum 20 de ani, s-a constatat că a dispărut, fiind declarat furat.

Citește și: Cine este Sebastian Kurz, tânărul de 31 de ani cu șanse mari să preia frâiele Austriei, cunoscut în România pentru ”scandalul alocațiilor”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Observatornews.ro
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI