Comentează15 octombrie 1917, închisoarea Saint-Lazare din centrul Parisului. La bordul unei mașini care ieșea din curtea penitenciarului se afla o femeie însoțită de două călugărițe și avocatul său. Îmbrăcată cu o haină lungă și o pălărie pe cap, Mata Hari, în vârstă de 41 de ani, amintea cu greu de dansatoarea care în urmă cu zece ani avea toată Europa la picioare, și se îndrepta spre moartea.
În primul deceniu al secolului XX, legendara femme fatale, cunoscută pentru dansurile sale exotice, a avut la picioare nu doar publicul ci și unii dintre cei mai puternici oameni europeni ai momentului, de la miniștrii, la industriași foarte bogați sau generali de armată.
Dar când a venit războiul și lumea a început să se schimbe, celebra olandeză a înțeles că pentru a-și păstra puterea și farmecul în Europa acelor vremuri, trebuia să ofere mai mult decât dans, avea nevoie de informații, iar asta însemna spionaj.
Mata Hari fusese condamnată la moarte pentru că a fost un agent german care aduna informații de la ofițerii Aliaților, cu care se culca, și le dădea mai departe nemților. Presa vremii scria că datele oferite de ea au dus la moartea a mii de soldați Aliați.
După 100 de ani de la executarea sa, viața și activitatea celei mai celebre femei din lume apar într-o nouă lumină după ce Ministerul francez al Apărării a desecretizat documentele din timpul procesului ei. Analizând probele pe baza cărora a fost condamnată, unii istorici cred că de fapt Mata Hari era un agent dublu și prin moartea ei a fost doar un țap ispășitor.
Documentele publicate de francezi includ transcrierile interogării ei de către serviciul francez de contraspionaj din 1917. Printre acte se numără și telegrama către Berlin de la atașatul militar german de la Madrid, care a condus la arestarea lui Mata Hari într-un hotel de pe Champs-Elysees și a servit mai târziu ca o dovadă principală în procesul său care a fost foarte scurt.
Născută în 1876, pe numele său real Margarethe Zelle, Mata Hari (numele se spune că provine din indoneziană și înseamnă „ochiul zilei”, referindu-se la soare) a avut o viață extraordinară și tragică. După o căsătorie mizerabilă în Indiile de est olandeze, ea s-a reinventat ca louche diva a „Belle Epoque” din Paris, unde dansurile ei senzuale au devenit un bilet de intrare în toate curțile curțile interioare ale societății europene.
„Chiar și fără spionaj, Mata Hari ar fi fost amintită și astăzi din cauza a ceea ce a făcut în capitalele Europei la începutul secolului trecut”, spune Hans Groeneweg, curator al Muzeului Fries citat de BBC. „Ea a inventat, practic, striptease-ul ca formă de dansa devenit practic o celebritate socială”.
Totuși, mitul lui Mata Hari este dominat de spionaj. De-a lungul anilor, mulți istorici au venit în apărarea ei. A fost sacrificată – spun unii – pentru că francezii trebuiau să găsească un spion pentru a explica o serie de răsturnări nefericite din timpul războiului.
Până în prezent, detaliile complete ale interogatoriului ei de către procurorul Pierre Bouchardon (întâmplător omul care l-a urmărit ulterior pe mareșalul Petain) nu au putut fi accesate de istorici. Se știa, totuși, că în 1916 – după o scurtă ședere în Londra unde a fost interogată de serviciul secret britanic de informații, MI6 – Mata Hari s-a întors în Franța, prin Spania.
La Madrid, ea a făcut cunoștință cu Arnold von Kalle, atașatul militar german. Mai târziu, ea a povestit că această întâlnire a fost parte din înțelegerea pe care o avea cu serviciile de informații franceze pentru a-și reactiva rețeaua de contacte în rândul germanilor pentru a ajuta aliații.
Dar o telegramă transmisă ulterior de von Kalle a condus la arestarea ei. În aceasta, el le transmite șefilor săi de la Berlin detaliile unui agent H21. El a dat adrese, detalii bancare și chiar numele servitoarei lui Mata Hari. Prin urmare, pentru anchetatori nu exista niciun dubiu că agentul H21 era Mata Hari.
Telegrama, interceptată de serviciile de informații franceze, este acum disponibilă pentru examinare într-o expoziție dedicată lui Hata Hari la Leeuwarden, în casa natală a acesteia. Documentul expus este traducerea telegramei, care fusese scrisă într-un cod secret, aceeași care a fost folosită în timpul procesului.
Potrivit unor istorici, întregul episod al telegramei este ”putred”. Argumentele sunt bazate pe faptul că francezii spărseseră de mult condul în care a fost scrisă telegrama și germanii știau acest lucru. Cu toate astea, von Kalle a trimis mesajul, ceea ce înseamnă că nemții voiau ca francezii să-l citească. Potrivit acestei teorii, germanii i-au făcut pe francezi să-și aresteze și să-și aresteze propriul agent.
Există însă și o altă teorie. Aceasta pornește de la faptul că nu există telegrama originală și la dosar se află doar o singură traducere. Cu alte cuvinte, istorii cred că există posibilitatea ca francezii să fi inventat acest document pentru a arunca vina pe Mata Hari. În felul acesta și-au găsit ”spionul” și au mulțumit publicul care voia un ”vinovat”.
Ambele teorii o fac pe Mata Hari victima și ambele cred că olandeza a fost ucisă pentru că una dintre părți a considerat convenabil să scape de ea.
Dar documentele franceze prezintă un alt detaliu, care întăresc aceste ipoteze. Potrivit acestora, transcrierile arată că, în iunie 1917, în timpul celui de-al treilea interogatoriu, Margarethe Zelle a mărturisit totul. Ea i-a spus lui Bouchardon că a fost recrutată de germani în 1915 când se afla la Haga.
Aflată în afara Franței în momentul în care a început războiul, Karl Kroemer, consulul german din Amsterdam, i-a oferit mijloacele de-a se întoarce la Paris, dar cu condiția de a fi atât de bună încât să îi ajute uneori cu anumite informații. Astfel a fost creat Agent H21.
În timpul interogatoriului, Mata Hari a insistat că ea a vrut să ia banii și să fugă, spunând că loialitatea sa era față de aliați, așa cum a spus atunci când a promis schimbat ulterior taberele și a decis să ajute serviciile de informații franceze.
Ajungând la Chateau de Vincennes, la marginea estică a Parisului, Mata Hari a fost condusă într-un loc în care fusese ridicat un eșafod. Doisprezece soldați au format echipa de execuție. Unele rapoarte spun că a refuzat să fie legată la ochi și i-a făcut cu mâna avocatului ei înainte de a fi omorâtă.
După executare, nimeni nu a revendicat corpul ei. Prin urmare a fost livrat unei școli de medicină din Paris unde a fost folosit la lecțiile de disecție. Capul ei a fost păstrat la Muzeul de Anatomie, dar în timpul unui inventar, acum 20 de ani, s-a constatat că a dispărut, fiind declarat furat.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!