Potrivit DSP Mureș, într-unul din cele 100 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces, este vorba despre un brancardier de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, în timp ce 16 persoane au fost declarate vindecate.
Dintre cele 100 de cadre medicale, 36 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş , 47 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş, nouă sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara, două cadre medicale angajate ale unui cămin de bătrâni din județul Mureş, un medic de familie, doi medici din unităţi medicale private din Târgu Mureş, un medic stomatolog, un asistent de farmacie de la o farmacie privată şi un medic cu domiciliul în Târgu Mureş, dar angajat al unei unităţi medicale din alt judeţ.
În judeţul Mureş au fost confirmate în total 573 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, 45 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecţie, iar 46 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Mureş, 1.309 persoane se află în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităţilor, iar în spaţiile de carantină din judeţul Mureş sunt 424 persoane.