„Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”, a declarat pentru EFE purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Farah Dakhlallah.

Polonia a anunţat luni că un „aparat zburător”, probabil o dronă rusească, a intrat în spaţiul său aerian la începutul zilei, în cursul atacului aerian masiv efectuat de Rusia împotriva Ucrainei. În acest context, Dakhlallah a amintit că fragmente de drone şi rachete ruseşti au fost găsite în mai multe rânduri pe teritoriul Poloniei de la invazia pe scară largă lansată de Rusia împotriva Ucrainei.

Purtătoarea de cuvânt a NATO a condamnat „ferm” atacurile aeriene rusești „împotriva civililor şi infrastructurii civile ucrainene și a subliniat că NATO şi-a sporit „în mod semnificativ” prezenţa pe flancul său estic, inclusiv în Polonia, ca răspuns la agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei.

Peste 100 de poliţişti şi rezervişti – potrivit onet.pl – căutau luni în Tyszowce, estul Poloniei, rămăşiţele unui obiect neidentificat care a intrat în spaţiul aerian polonez în cursul dimineţii şi despre care se credea că ar putea fi o dronă lansată din Rusia.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Operaţiunea de căutare a fost lansată încă de luni, la scurt timp după ora locală 6.45, când, dinspre est, un obiect a pătruns aproximativ 25 de kilometri în spaţiul aerian polonez şi a dispărut de pe radar.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

AndreyRlz   •   27.08.2024, 15:27

Le e frica la NATO sa dea o rachetă asupra Rusiei dar nu știu de ce, Rusia și asa are o armata învechită și depășită numeric

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI