După o noapte la circ, Shabina Miah, în vârstă de 33 de ani, a încărcat un videoclip pe contul său de Facebook. Mama sa a văzut postarea și a încercat să-i de-a like, dar o defecțiune la telefon a făcut să trimită emoticon cu fața furioasă și mai mult, l-a multiplicat de sute de ori.
„În sâmbătă seara, ea a ieșit la un concert și a două zi s-a dus la circ. Eram pe iPad când am văzut că a postat pe Facebook un videoclip de la circ și am încercat să-i dau „like”, dar a apărut un chip furios. Am apăsat din nou pentru a schimba, dar am văzut că au apărut sute de fețe furioase. Ea a interpretat totul greșit și m-a blocat”, a povestit Angela în timpul unei audieri în instanță.
După aceea, tânăra a refuzat să-i răspundă la telefon mamei sale când aceasta a sunat-o pentru a-i explica.
A doua zi, Angela s-a dus să-i vadă fiica pentru a-i explica ce s-a întâmplat, dar în urma discuției cele două au ajuns să se certe și mama a plecat.
În următoarea zi, Shabina a fost găsită moartă în pat de mama ei care a mers din nou la ea pentru a vorbi.
Testele au arătat că a suferit insuficiență cardiacă congestivă.
Shabina, cunoscută sub numele de Shaz, avea mai multe probleme medicale suferind de depresie și diabet și a luat înainte de a se culca o supradoză de insulină. Testele au arătat și că tânăra avea cocaină în sistem.
„Este clar că Shabina folosise cocaină înainte de moartea ei, pentru a-și calma starea de spirit, dar nu există dovezi care să sugereze că a luat o cantitate excesivă”, a explicat medicul legist care a efectuat autopsia.