Accidentul s-a produs sâmbătă, pe DN7, la kilometrul 221 +400 de metri, în localitatea Racoviţa din judeţul Vâlcea. În jurul orei 16:00, un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit puternic.

„Din păcate, în urma coliziunii, a rezultat decesul unei pasagere din autoturism în vârstă de 25 de ani, din judeţul Argeş, rănirea gravă a conducătorului auto, precum şi rănirea gravă a unui alt pasager din autoturism”, transmite Poliţia Vâlcea. 

În evenimentul rutier, potrivit ISU Vâlcea, au fost implicate șase persoane, între care și un copil. Celelalte trei victime se aflau în autoutilitară. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale din județele Vâlcea și Sibiu.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care accidentul s-a produs.

Urmărește-ne pe Google News