Ancheta a arătat că șoferița a deviat de la banda sa de mers în timp ce conducea prin Nes Ziona, centrul țării, în această săptămână, și a lovit doi pietoni aflați pe trotuar. În urma impactului, tânăra a fugit de la fața locului, fără să cheme ajutor pentru cei doi răniți.
În urma incidentului, oamenii au fost preluați de echipele medicale, după ce ei înșiși au sunat la urgențe. Au fost duși la spital și sunt în afara oricărui pericol.
D. este suspectată de săvârșirea infracțiunilor de conducere nesăbuită, neglijență în urma unui accident și nedenunțarea unui accident cu victime. Potrivit legii, dacă va fi găsită vinovată, ar putea executa o pedeapsă de până la 14 ani închisoare.
Ea a fost audiată timp de nouă ore și a negat că a condus mașina sau a lovit oameni.
În cadrul unei audieri desfășurate la Judecătoria Rishon Lezion, anchetatorul de poliție a cerut prelungirea arestului. Apărătorul ei, avocatul Yaron Forer, a cerut eliberarea clientei sale și plasarea în arest la domiciliu.
Avocatul a depus în instanță un act medical în care se menționa că „suferă de anxietate și dificultăți psihice din cauza traumei pe care a suferit-o”.
Judecătorul Gil Gabai a prelungit detenția cu încă trei zile, pentru a permite anchetatorilor să finalizeze ancheta.
Totodată, el le-a ordonat anchetatorilor să o supravegheze îndeaproape pentru a nu-și face rău ei sau altora.
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia
Anaximene • 21.04.2024, 15:05
Pentru cei 2 pietoni loviti de 🚘 pe trotuar, ar fi fost mai bine daca băieții aceia o prindeau pe doamna pe 7 octombrie🤦♂️ Ce paradox !