Tânăra locuia ocazional în apartamentul din Craiova și i-a spus vecinei sale că a recurs la acest gest de teamă că bărbatul cu care se afla în apartament o va viola din nou.

Când a fost găsită, tânăra acuza dureri la picioare, dar era conştientă. I-a povestit femeii că în apartamentul său este un bărbat care ar fi violat-o. Vecina a sunat la 112.

La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi poliţişti de la Secţia nr. 5 Craiova. Din primele cercetări, reiese ca tânăra ar fi cunoscut un bărbat prin intermediul unui site. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, s-a deplasat în apartamentul unde fata locuia ocazional.

Tânărul a fost identificat la câteva ore după ce femeia s-a aruncat de la etaj. Le-a spus poliţiştilor că nu înţelege de ce aceasta a sărit din casă. El a povestit că, la un moment dat, fata ar fi spus că se simte rău, că merge să bea nişte apă şi s-a aruncat de la etaj. Bărbatul a mai susţinut că s-a speriat şi a fugit.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat o tânără de 23 de ani, care acuza dureri în zona membrelor inferioare şi care a declarat că ar fi fost violată de un bărbat şi că s-ar fi aruncat de la etajul trei al blocului respectiv pentru a scăpa.

Tânărul respectiv nu a fost găsit la fața locului. Ulterior, la sediul Secţiei 5 Poliţie Craiova, s-a prezentat un tânăr de 28 de ani, din comuna Moţăţei, care a precizat că ar fi contactat-o pe tânăra în cauză prin intermediul unui site, în scopuri sexuale, şi s-ar fi deplasat la apartamentul unde acesta locuieşte ocazional”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Tânăra este internată acum la Spitalul de Urgență Craiova. Când au preluat-o, medicii i-au făcut testul COVID şi au constat că era pozitivă.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea tânărului în cauză, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tentativă la omor. Acesta a fost dus de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul acestei zile, tânărul va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News